SFÂNTUL IOAN GURĂ  DE  AUR

” Vino, creştine, să cântăm viersul de psalm al alăutei lui David şi împreună cu el să facem cunoscută nimicnicia celor omeneşti: „In deşert se tulbură tot muritorul”.

Se tulbură, dar la sfârşit va pieri. Se tulbură, dar mai înainte de a se aşeza este înghiţit. Ca focui se aprinde, dar ca trestia se preface în cenuşă. Ca vârtejul de vânt se înalţă, dar ca praful piere. Ca flacăra focului se aprinde, dar ca fumul se împrăştie. Ca floarea se împodobeşte, dar ca iarba se usucă. Ca norul se răspândeşte, dar ca picătura de ploaie se împuţinează.

Se tulbură, dar prin pofta fără de saţ putreziciune agoniseşte. Se tulbură, dar se duce fără să ia ceva din agoniseala zbuciumului său.

Ale lui tulburările, ale altora bucuriile. Ale lui ostenelile, ale altora avuţiile. Ale lui grijile, ale altora veseliile. Ale lui scârbele, ale altora desfătările. Ale lui blestemurile, ale altora îngrijirile. Ale lui răpirile, ale altora plăcerile. Pentru el suspinul, pentru altul îmbelşugarea. Pentru el lacrimile, pentru alţii banii. El ca în iad se chinuie, alţii se desfătează cu bogăţiile lui şi cântă.

Cu adevărat, „în deşert se tulbură tot muritorul”.

Ce este omul? Împrumut cu dobândă vremelnică a vieţii: datorie fără amânare a morţii; fiară neîmblânzită prin voia ei; către sieşi îşi dă învăţătură; iscusinţă la răutăţi, dibăcie la nedreptate; grăbnicie la strângere de avuţii; nesaţiu la lăcomie; destoinicie la necredinţă; duh mândru; tină obraznică; cenuşă răzvrătitoare; praf îngâmfat; văpaie cu uşurinţă de potolit; lemn lesne putrezitor; iarbă care se usucă degrabă; fire care cu lesniciune piere. Astăzi în bogăţie, mâine în mormânt.

Astăzi îmbrăcat cu profir, iar mâine dus la mormânt. Astăzi în multe avuţii, iar mâine în coşciug. Astăzi cu cei ce-l linguşesc, iar mâine cu viermii. Astăzi este, iar mâine nu mai este. Astăzi se mândreşte, iar peste puţin se tânguie. Nesuferit când este fericit şi nemângâiat in nenorociri. Nu se cunoaşte pe sine, dar cercetează pe cele peste puterile lui. Nu ştie cele de faţă, dar cugetă la cele viitoare. Prin fire muritor, dar cu firea lui cea semeaţă se socoate că-i veşnic. Supus la tot felul de boli, locaş lesne de străbătut de orice fel de patimă, locuinţă bine primitoare a oricărei supărări.

Câte am spus şi totuşi n-am găsit nimic mai potrivit decât cuvintele profetice, care spun: „ În deşert se tulbură tot muritorul”.

SFÂNTUL  GRIGORIE  TEOLOGUL

” Dumnezeu era, este şi va fi de-a pururi, mai bine zis este de-a pururea, fiindcă vorbele „era” şi „va fi” sunt distanţări ale timpului nostru omenesc şi ale firii vremel­nice (9), pe când vorba „este de-a pururea” cu ea se numeşte el însuşi pe sine însuşi, când se întreţine cu Moise pe munte. Căci, deoarece cuprinde totul în sine, el este existenţa cea fără de început şi fără de sfârşit, întocmai ca un ocean de existenţă, nesfârşit şi nemărginit, fapt care covârşeşte orice cugetare privitoare la timp şi la natură; este între­zărit doar de minte, dar şi aceasta cu totul nedesluşit şi sărăcăcios şi nu din cele din el, ci din cele din jurul lui, întrezărire care de-abia se conturează din altceva decât din el, pentru o licărire cât de cât a adevărului, care ne scapă până să fie cuprinsă şi care fuge până să fie înţeleasă, aşa de puternic ne străfulgera mintea – dar şi aceasta numai când este curată – cât ne străfulgera şi văzul o scăpărare de fulger ce nu stă.

Şi treaba aceasta, după părerea mea, este ca, pe de o parte, prin ceea ce se înţelege să ne atragă la sine, deoarece ceea ce este cu totul de neînţeles este de nădăjduit şi de nedobândit, iar pe de alta ca, prin ceea ce nu se înţelege să uimească şi, prin uimire, să fie şi mai de dorit şi, odată dorit, să cureţe şi, după ce a curăţit, să îndumnezeiască şi, odată deveniţi aşa – cuvântul ne cutează un lucru de un asemenea curaj – să se întreţină cu cei de un neam cu el, de vreme ce Dumnezeu se uneşte cu Dumnezeii şi se cunoaşte de către ei poate în măsura în care cunoaşte el acum pe cei cunoscuţi.

În concluzie, Dumnezeirea este nemărginită şi cu anevoie de pătruns cu mintea şi singură aceasta, adică nemărginirea ei, se înţelege cu totul, din esenţa ei, chiar de va cugeta că, deoarece este o natură simplă, ea este, sau anevoie de înţeles, sau cu totul de înţeles. Fiindcă ce este în sinea sa cel de natură simplă, rămâne de cercetat, fiindcă, evident, nu simplitatea îi este natura de vreme ce nici la cele alcătuite nu e natura singură alcătuirea.”

SFÂNTUL VASILE CEL MARE

” Creştinul trebuie să se socotească părtaş (vrednic) chemării cereşti şi să se poarte în chip vrednic de Evanghelia lui Hristos.

Creştinul nu trebuie să fie uşuratic şi să nu se lase îndepărtat de cineva de la amintirea lui Dumnezeu şi de la voile şi judecăţile Lui. Creştinul trebuie să devină în toate mai presus de judecăţile după lege, nici să nu jure, nici să nu mintă.

Nu trebuie să defăimeze, nici să nu batjocorească, nici să nu se certe, să nu se răzbune singur, să nu răsplătească răul cu rău, nici să nu se mânie. Trebuie să fie îndelung-răbdător, şi să mustre la timp potrivit pe cel ce se răzbună, nu însă din patima răzbunării, ci din dorinţa îndreptării fratelui, după porunca Domnului.

Nu trebuie să spună ceva împotriva fratelui care nu este de faţă, cu scopul de a-l cleveti, ceea ce este calomnie, chiar dacă ar fi adevărate cele spuse. Trebuie să dispreţuiască pe cel care calomniază pe fratele. Nu trebuie să spună vorbe de ruşine.

Nu trebuie să râdă şi nici să nu tolereze pe cei care râd. Nu trebuie să vorbească cuvinte rele, spunând ceva care nici la folosul celor care ascultă nu duce, nici la familiaritatea necesară şi îngăduită cu Dumnezeu nu contribuie. Aşa încât şi cei care lucrează să se îngrijească, atât cât este posibil, să lucreze cu linişte şi să se adreseze cu cuvinte cuviincioase celor care sînt încredinţaţi să rânduiască cuvântul cu discernământ spre zidirea credinţei, ca să nu întristeze Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu.

Nu se cuvine ca vreunul care vine de la alţii să îndrăznească să se apropie sau să vorbească cuiva dintre fraţi, înainte ca aceia care au primit sarcina supravegherii în toate să fie cercetaţi cum place lui Dumnezeu spre folosul comun.

Nu trebuie să fie robit de vin, nici să nu fie stăpânit de patima pentru mâncare de carne, nici, în general, să nu devină lacom pentru orice mâncare sau băutură, pentru că cine se luptă, se înfrânează de la toate. Din câte se dau fiecăruia spre folosire, nu trebuie să aibă nimic ca al său propriu sau să înmagazineze, ci fiind atent cu grijă pentru toate, ca şi cum aparţin lui Dumnezeu, să nu dispreţuiască nimic din câte întâmplător sînt aruncate sau puse deoparte. Nimeni să nu socotească ceva ca al său (proprietate), ci ca fiindu-i încredinţat de Dumnezeu spre slujirea fraţilor care formează o inimă şi o simţire, astfel şi să gândească şi să facă toate, şi fiecare (să rămână) în rândul cetei sale.

Nu trebuie să cârtească, nici de strâmtorare din lipsa celor necesare, nici de oboseală din muncă, pentru că in orice împrejurare, judecata o au cei cărora li s-a încredinţat puterea (autoritatea) corespunzătoare. Nu trebuie să facă strigare sau altă manifestare sau mişcare, în care se manifestă mânie sau îndepărtare de încredinţarea că Dumnezeu este de faţă. Glasul să fie potrivit după împrejurare.

Nu trebuie să răspundă cuiva sau să facă ceva cu obrăznicie şi dispreţ, ci să dovedească în toate şi faţă de toţi îngăduinţă şi cinste. Nu trebuie să facă semne din ochi cu viclenie sau să folosească altă formă sau mişcare a unui membru (a corpului), care întristează pe frate sau dovedeşte dispreţ.

Nu trebuie să se împodobească în îmbrăcăminte sau încălţăminte, ceea ce dovedeşte deşertăciune (mândrie). Trebuie să folosească lucruri simple pentru nevoile corpului. Nu trebuie să cheltuiască nimic mai mult decât cele necesare sau pentru lux, ceea ce este abuz (necumpătare).

Nu trebuie să caute cinstiri şi să urmărească întâietate. Trebuie ca fiecare să socotească pe toţi ceilalţi mai de cinste decât pe sine. Nu trebuie să fie răzvrătit (nesupus).

Cel care poate să lucreze, dacă nu lucrează, nu trebuie să mănânce, ci chiar şi cel care se îndeletniceşte cu ceva dintre faptele spre mărirea lui Hristos, trebuie să se forţeze pe sine pentru împlinirea lucrului după putere. Fiecare trebuie să facă toate prin examinarea proiestoşilor cu cuvântul şi învăţătura, chiar şi mâncarea şi băutura, aşa încât şi acestea să se facă spre slava lui Dumnezeu.”

ATENŢIE    PĂRINŢI    !!!

Posturile de desene animate difuzeaza mai multa violenta decat restul canalelor de televiziune, potrivit unui studiu prezentat, joi 22 ianuarie de CNA. Desi studiul releva o usoara scadere a violentei in audiovizual, comparativ cu 2004, ea se mentine la cote ridicate, violenta verbala fiind cel mai des intalnita, urmata de cea fizica.

Cu ocazia prezentarii studiului, Dl Rasvan Popescu, presedintele CNA, a tinut sa atentioneze posturile ca aceasta institutie va fi intoleranta cu eventuale abateri aparute pe fondul crizei economice, cand multi vor fi tentati sa difuzeze emisiuni cu un nivel mai ridicat de violenta, pentru a “stoarce” audienta.

Studiul “Masurarea gradului de violenta prezent in programele audiovizualului romanesc” a fost realizat in perioada 13-19 octombrie 2008, de o echipa de cercetatori de la Centrul de Studii Media si Noi Tehnologii de Comunicare (CSMNTC), coordonata de profesorul Ioan Dragan, directorul Centrului.

In cadrul proiectului au fost analizate ponderea, durata si frecventa actelor de violenta difuzate in emisiunile de pe 13 canale TV – TVR1, Antena 1, Antena 3, Acasa, Pro TV, Realitatea TV, Prima TV, B1 TV, OTV, Kanal D, Cartoon Network, Jetix, Minimax – in emisiuni informative, de divertisment, fictionale, de tip reality-show, de publicitate si in promo-uri.

Tipurile de violenta avute in vedere au fost: violenta reala, violenta fictionala, precum si violenta fizica, verbala, psihologica, economica, sexuala si sociala.

Principalele concluzii ale studiului, privind desenele animate:

• Canalele de desene animate difuzeaza, in medie, 20 de acte de violenta pe ora de emisie, fata de 14 prezente la posturile generaliste si cele informative.
• Cartoon Network este “campion” la difuzarea emisiunilor cu continut violent, in randul posturilor de desene animate, cu 27 de acte violente pe ora, urmat de Jetix (22) si Minimax (13)
• La Minimax s-au difuzat, in intervalul monitorizat, 22 de emisiuni nonviolente, pe cand la celelalte doua, Jetix si Cartoon Network, n-a fost gasit niciun program fara cel putin un act de violenta.
• In plus, pe Cartoon Network nu intra niciun promo care sa nu fie violent. Referitor la publicitatea pentru copii, aceasta nu este violenta pe niciunul dintre posturile de desene animate mentionate.

Fata de 2004, cand a fost realizat un prim studiu de acest gen, studiul indica o usoara tendinta descrescatoare a violentei in ansamblul televiziunilor din Romania, mai ales la TVR. Potrivit raportului, a scazut si potentialul de influentare a violentei in societate. Dar:

• Numarul actelor de violenta intalnite la canalele analizate variaza intre 7 si 23 pe ora (cu exceptia intervalelor ocupate de publicitate), reprezentand o medie de 14 acte de violenta pe ora.
• In randul televiziunilor generaliste, ca numar mediu al actelor de violenta fictionala pe emisiune, Pro TV este cea mai violenta televiziune, cu 13 minute. TVR1 este cel mai putin violent canal.
• Pro TV este pe primul loc si in ceea ce priveste durata totala a actelor de violenta exprimata pe fiecare canal, pe toata durata monitorizarii, cu peste 20.000 de secunde, fiind urmat de Prima TV (peste 15.000 s) si Realitatea (peste 11.000 s)
• Kanal D este postul cu cele mai multe cazuri de violenta verbala (94,1% din totalul cazurilor de violenta inregistrate pe acest canal), fiind urmat, la acest capitol, de B1 TV (71,2%).
• Studiul semnaleaza un fenomen de generalizare a violentei in cadrul programelor. In cazul buletinelor informative, jumatate din durata acestora este alocata stirilor violente.
• Prima TV are cel mai violent jurnal de stiri, ca medie a numarului de stiri violente difuzate intr-un buletin informativ.
• Emisiunea moderata de Dan Diaconescu la OTV este cea mai violenta emisiune de dezbateri, ca medie a actelor violente pe ora.
• La capitolul emisiuni de divertisment, emisiunea “Cronica Carcotasilor” de la Prima TV s-a diferentiat ca fiind cea mai violenta, cu o medie de 1520 de secunde de violenta pe ora.
• In cazul filmelor, violenta apare cel mai mult in filmele de actiune, in cele de tip thriller fiind chiar mai redusa.
• Acasa TV se afla pe primul loc cu 354 de acte de violenta fictionala, pe toata durata monitorizata, urmat de Pro TV (327), Prima TV (260), Antena 1 (230). TVR ocupa, la acest capitol, ultimul loc, cu 186 de acte de violenta fictionala.

informaţiile au fost preluate de pe HotNews

Am avut astăzi bucuria şi surpriza să vedem păşind pe poarta schitului un grup de tineri elevi , conduşi de o doamnă profesoară – despre care am aflat ulterior că era diriginta lor.

Acest grup de tineri elevi ai Liceului Benjamin Fralklin din Capitală, veniseră să se roage împreună pentru colegul lor Gabriel , aflat pe patul de suferinţă, chinuit de o boală gravă…

Au îngenunchiat sfios şi au cerut ca să citim o rugăciune pentru colegul lor. În timp ce rosteam rugaciunea, am observat cum stateau toţi cu mâinile strâns  împreunate, într-o linişte desăvârşită.

La sfârşit au sărutat icoana de la iconostas, i-am miruit şi au aprins fiecare câte o lumânare pentru colegul lor Gabriel.

Cu fiecare lumânare aprinsă simţeam cum puterea lui Gabriel de a lupta cu boala   creştea…

Colegii lui s-au gândit să nu-l lase singur… i-au sărit în ajutor!

M-am bucurat sa vad un asemenea gest din partea tinerilor care se pregatesc să intre în viaţă, într-o societate însingurată şi egoistă…Mai este încă nadejde!!!

Doamne ai grijă şi de Gabriel!

“Deci, nu te ruşina de a mărturisi pe Domnul nostru, nici de mine, cel pus în lanţuri pentru El, ci pătimeşte împreună cu mine pentru Evanghelie după puterea de la Dumnezeu. El ne-a mântuit şi ne-a chemat cu chemare sfântă, nu după faptele noastre, ci după a Sa hotărâre şi după harul ce ne-a fost dat în Hristos Iisus, mai înainte de începutul veacurilor, iar acum s-a dat pe faţă prin arătarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos.” (II Timotei 1, 8-10)

Spicuiri din comentariul Sf. Ioan Gură de Aur la Epistola a IIa catre Timotei a Sf.Ap.Pavel

” Nimic nu poate fi mai rău decât atunci când cineva, stăpânit fiind de raţionamente omeneşti, judecă şi măsoară lucrurile cele dumnezeieşti; fiindcă în trupul acesta se va izbi de piatra aceea cu putere şi va fi lipsit de lumină. Căci, dacă cel ce voieşte a pune stăpânire pe lumina soarelui cu ochii cei omeneşti, nu numai că nu va reuşi sau nu se va putea împotrivi razelor lui, ci, pe lângă acest eşec, va şi suferi multă vătămare, cu atât mai mult cel ce voieşte a-şi îndrepta privirea către acea lumină şi a vedea prin raţionamentele sale, nu numai că va cădea, ci încă şi batjocoreşte harul lui Dumnezeu.

Însă cei trupeşti şi care nu-I pot atribui lui Dumnezeu nimic mai mult decât oamenilor cad şi se ruşinează. De aceea Pavel de la început îl sfătuieşte pe Timotei, zicând: „nu te ruşina” că-L propovăduieşti pe Cel răstignit — căci aceasta este „mărturisirea” —, moartea lui Hristos, zice. În ele însele, moartea, închisoarea şi lanţurile sunt vrednice de ruşine şi de batjocură; însă dacă cineva ar adăuga şi cauza lor şi ar cunoaşte bine taina, ar găsi pe fiecare din acestea încărcată de multă laudă şi cinste.

Căci moartea aceea a mântuit lumea cea pierdută; că moartea aceea a unit pământul cu cerul; că moartea aceea a nimicit tirania diavolului, iar pe oameni i-a făcut îngeri şi fii ai lui Dumnezeu. Moartea aceea a ridicat firea noastră în tronul cel împărătesc, iar lanţurile acelea pe mulţi i-au întors de la rătăcire. „Deci, nu te ruşina, zice, de a mărturisi pe Domnul nostru, nici de mine, cel pus în lanţuri pentru El, ci pătimeşte împreună cu mine pentru Evanghelie”, şi anume, chiar tu de vei pătimi acestea, să nu te ruşinezi.

Cum că acestea a voit să spună, se învederează şi din cele zise mai sus, prin expresia: „Căci Dumnezeu nu ne-a dat duhul temerii, ci al puterii şi al dragostei, şi al înţelepciunii” (1, 7), precum şi din cele spuse după aceasta. „Ci pătimeşte împreună”, adică nu simplu să nu te ruşinezi, ci, chiar cercând (suferind, experimentând) acele patimi, să nu te ruşinezi. Şi n-a spus: „să nu te temi sau să te împuţinezi”, ci: „nu te ruşina”, ca şi cum n-ar fi nici o primejdie, ci doar o oarecare ruşine.

Ruşine aceasta este dacă tu te înspăimânţi. „Deci, să nu te ruşinezi dacă eu, zice, care învii morţii, care fac mii de semne şi minuni, eu, care cutreier lumea întreagă, acum sunt legat; fiindcă nu ca făcător de rele sunt legat, ci pentru Cel răstignit. Căci, dacă Stăpânul meu nu S-a ruşinat de cruce, nici eu nu mă ruşinez de lanţuri.”

Şi bine a făcut el că, îndemnându-l a nu se ruşina, mai întâi îi aminteşte de cruce. „Dacă nu te ruşinezi de cruce, zice, nu te ruşinezi nici de lanţuri; că, dacă Domnul şi Stăpânul nostru a suferit crucea, noi cu atât mai mult vom suferi lanţurile. Cel ce se ruşinează de acestea, se ruşinează si de Cel ce S-a răstignit şi a pătimit acestea. Căci eu, zice, nu sufăr acestea pentru mine. Deci, nimic omenesc nu suferi dacă te împărtăşeşti de asemenea patimi.”

„Ci pătimeşte împreună cu mine pentru Evanghelie” — nu ca şi cum Evanghelia ar pătimi împreună — „după puterea lui Dumnezeu, zice, Care ne-a mântuit şi ne-a chemat cu chemare sfântă, nu după faptele noastre, ci după a Sa hotărâre şi după harul ce ne-a fost dat în Hristos Iisus, mai înainte de începutul veacurilor”. De altfel, fiindcă expresia „pătimeşte împreună” este dificilă auzului, apostolul iarăşi îl mângâie. „Nu cumva, zice, tu suferi acestea cu puterea ta? Cu puterea lui Dumnezeu suferă-le. Al tău este de a le voi şi a le prefera pe acestea.”

După aceea, arată şi dovezile puterii Lui. „Cum te-ai mântuit, zice, şi cum ai fost chemat?” După cum spune şi în alt loc: „Prin puterea cea lucrătoare în noi”. (Efeseni 3, 20) Astfel că mai mare putere este aceasta — de a convinge lumea întreagă — decât de a face cerul. „Cum ai fost chemat?”, zice. „ Cu chemare sfântă”, adică pe cei ce erau duşmani şi păcătoşi i-a făcut sfinţi. „Şi aceasta nu e de la voi: este darul lui Dumnezeu”. (Efeseni 2, 8 )