SFÂNTUL IOAN GURĂ  DE  AUR

” Vino, creştine, să cântăm viersul de psalm al alăutei lui David şi împreună cu el să facem cunoscută nimicnicia celor omeneşti: „In deşert se tulbură tot muritorul”.

Se tulbură, dar la sfârşit va pieri. Se tulbură, dar mai înainte de a se aşeza este înghiţit. Ca focui se aprinde, dar ca trestia se preface în cenuşă. Ca vârtejul de vânt se înalţă, dar ca praful piere. Ca flacăra focului se aprinde, dar ca fumul se împrăştie. Ca floarea se împodobeşte, dar ca iarba se usucă. Ca norul se răspândeşte, dar ca picătura de ploaie se împuţinează.

Se tulbură, dar prin pofta fără de saţ putreziciune agoniseşte. Se tulbură, dar se duce fără să ia ceva din agoniseala zbuciumului său.

Ale lui tulburările, ale altora bucuriile. Ale lui ostenelile, ale altora avuţiile. Ale lui grijile, ale altora veseliile. Ale lui scârbele, ale altora desfătările. Ale lui blestemurile, ale altora îngrijirile. Ale lui răpirile, ale altora plăcerile. Pentru el suspinul, pentru altul îmbelşugarea. Pentru el lacrimile, pentru alţii banii. El ca în iad se chinuie, alţii se desfătează cu bogăţiile lui şi cântă.

Cu adevărat, „în deşert se tulbură tot muritorul”.

Ce este omul? Împrumut cu dobândă vremelnică a vieţii: datorie fără amânare a morţii; fiară neîmblânzită prin voia ei; către sieşi îşi dă învăţătură; iscusinţă la răutăţi, dibăcie la nedreptate; grăbnicie la strângere de avuţii; nesaţiu la lăcomie; destoinicie la necredinţă; duh mândru; tină obraznică; cenuşă răzvrătitoare; praf îngâmfat; văpaie cu uşurinţă de potolit; lemn lesne putrezitor; iarbă care se usucă degrabă; fire care cu lesniciune piere. Astăzi în bogăţie, mâine în mormânt.

Astăzi îmbrăcat cu profir, iar mâine dus la mormânt. Astăzi în multe avuţii, iar mâine în coşciug. Astăzi cu cei ce-l linguşesc, iar mâine cu viermii. Astăzi este, iar mâine nu mai este. Astăzi se mândreşte, iar peste puţin se tânguie. Nesuferit când este fericit şi nemângâiat in nenorociri. Nu se cunoaşte pe sine, dar cercetează pe cele peste puterile lui. Nu ştie cele de faţă, dar cugetă la cele viitoare. Prin fire muritor, dar cu firea lui cea semeaţă se socoate că-i veşnic. Supus la tot felul de boli, locaş lesne de străbătut de orice fel de patimă, locuinţă bine primitoare a oricărei supărări.

Câte am spus şi totuşi n-am găsit nimic mai potrivit decât cuvintele profetice, care spun: „ În deşert se tulbură tot muritorul”.

SFÂNTUL  GRIGORIE  TEOLOGUL

” Dumnezeu era, este şi va fi de-a pururi, mai bine zis este de-a pururea, fiindcă vorbele „era” şi „va fi” sunt distanţări ale timpului nostru omenesc şi ale firii vremel­nice (9), pe când vorba „este de-a pururea” cu ea se numeşte el însuşi pe sine însuşi, când se întreţine cu Moise pe munte. Căci, deoarece cuprinde totul în sine, el este existenţa cea fără de început şi fără de sfârşit, întocmai ca un ocean de existenţă, nesfârşit şi nemărginit, fapt care covârşeşte orice cugetare privitoare la timp şi la natură; este între­zărit doar de minte, dar şi aceasta cu totul nedesluşit şi sărăcăcios şi nu din cele din el, ci din cele din jurul lui, întrezărire care de-abia se conturează din altceva decât din el, pentru o licărire cât de cât a adevărului, care ne scapă până să fie cuprinsă şi care fuge până să fie înţeleasă, aşa de puternic ne străfulgera mintea - dar şi aceasta numai când este curată - cât ne străfulgera şi văzul o scăpărare de fulger ce nu stă.

Şi treaba aceasta, după părerea mea, este ca, pe de o parte, prin ceea ce se înţelege să ne atragă la sine, deoarece ceea ce este cu totul de neînţeles este de nădăjduit şi de nedobândit, iar pe de alta ca, prin ceea ce nu se înţelege să uimească şi, prin uimire, să fie şi mai de dorit şi, odată dorit, să cureţe şi, după ce a curăţit, să îndumnezeiască şi, odată deveniţi aşa - cuvântul ne cutează un lucru de un asemenea curaj - să se întreţină cu cei de un neam cu el, de vreme ce Dumnezeu se uneşte cu Dumnezeii şi se cunoaşte de către ei poate în măsura în care cunoaşte el acum pe cei cunoscuţi.

În concluzie, Dumnezeirea este nemărginită şi cu anevoie de pătruns cu mintea şi singură aceasta, adică nemărginirea ei, se înţelege cu totul, din esenţa ei, chiar de va cugeta că, deoarece este o natură simplă, ea este, sau anevoie de înţeles, sau cu totul de înţeles. Fiindcă ce este în sinea sa cel de natură simplă, rămâne de cercetat, fiindcă, evident, nu simplitatea îi este natura de vreme ce nici la cele alcătuite nu e natura singură alcătuirea.”

SFÂNTUL VASILE CEL MARE

” Creştinul trebuie să se socotească părtaş (vrednic) chemării cereşti şi să se poarte în chip vrednic de Evanghelia lui Hristos.

Creştinul nu trebuie să fie uşuratic şi să nu se lase îndepărtat de cineva de la amintirea lui Dumnezeu şi de la voile şi judecăţile Lui. Creştinul trebuie să devină în toate mai presus de judecăţile după lege, nici să nu jure, nici să nu mintă.

Nu trebuie să defăimeze, nici să nu batjocorească, nici să nu se certe, să nu se răzbune singur, să nu răsplătească răul cu rău, nici să nu se mânie. Trebuie să fie îndelung-răbdător, şi să mustre la timp potrivit pe cel ce se răzbună, nu însă din patima răzbunării, ci din dorinţa îndreptării fratelui, după porunca Domnului.

Nu trebuie să spună ceva împotriva fratelui care nu este de faţă, cu scopul de a-l cleveti, ceea ce este calomnie, chiar dacă ar fi adevărate cele spuse. Trebuie să dispreţuiască pe cel care calomniază pe fratele. Nu trebuie să spună vorbe de ruşine.

Nu trebuie să râdă şi nici să nu tolereze pe cei care râd. Nu trebuie să vorbească cuvinte rele, spunând ceva care nici la folosul celor care ascultă nu duce, nici la familiaritatea necesară şi îngăduită cu Dumnezeu nu contribuie. Aşa încât şi cei care lucrează să se îngrijească, atât cât este posibil, să lucreze cu linişte şi să se adreseze cu cuvinte cuviincioase celor care sînt încredinţaţi să rânduiască cuvântul cu discernământ spre zidirea credinţei, ca să nu întristeze Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu.

Nu se cuvine ca vreunul care vine de la alţii să îndrăznească să se apropie sau să vorbească cuiva dintre fraţi, înainte ca aceia care au primit sarcina supravegherii în toate să fie cercetaţi cum place lui Dumnezeu spre folosul comun.

Nu trebuie să fie robit de vin, nici să nu fie stăpânit de patima pentru mâncare de carne, nici, în general, să nu devină lacom pentru orice mâncare sau băutură, pentru că cine se luptă, se înfrânează de la toate. Din câte se dau fiecăruia spre folosire, nu trebuie să aibă nimic ca al său propriu sau să înmagazineze, ci fiind atent cu grijă pentru toate, ca şi cum aparţin lui Dumnezeu, să nu dispreţuiască nimic din câte întâmplător sînt aruncate sau puse deoparte. Nimeni să nu socotească ceva ca al său (proprietate), ci ca fiindu-i încredinţat de Dumnezeu spre slujirea fraţilor care formează o inimă şi o simţire, astfel şi să gândească şi să facă toate, şi fiecare (să rămână) în rândul cetei sale.

Nu trebuie să cârtească, nici de strâmtorare din lipsa celor necesare, nici de oboseală din muncă, pentru că in orice împrejurare, judecata o au cei cărora li s-a încredinţat puterea (autoritatea) corespunzătoare. Nu trebuie să facă strigare sau altă manifestare sau mişcare, în care se manifestă mânie sau îndepărtare de încredinţarea că Dumnezeu este de faţă. Glasul să fie potrivit după împrejurare.

Nu trebuie să răspundă cuiva sau să facă ceva cu obrăznicie şi dispreţ, ci să dovedească în toate şi faţă de toţi îngăduinţă şi cinste. Nu trebuie să facă semne din ochi cu viclenie sau să folosească altă formă sau mişcare a unui membru (a corpului), care întristează pe frate sau dovedeşte dispreţ.

Nu trebuie să se împodobească în îmbrăcăminte sau încălţăminte, ceea ce dovedeşte deşertăciune (mândrie). Trebuie să folosească lucruri simple pentru nevoile corpului. Nu trebuie să cheltuiască nimic mai mult decât cele necesare sau pentru lux, ceea ce este abuz (necumpătare).

Nu trebuie să caute cinstiri şi să urmărească întâietate. Trebuie ca fiecare să socotească pe toţi ceilalţi mai de cinste decât pe sine. Nu trebuie să fie răzvrătit (nesupus).

Cel care poate să lucreze, dacă nu lucrează, nu trebuie să mănânce, ci chiar şi cel care se îndeletniceşte cu ceva dintre faptele spre mărirea lui Hristos, trebuie să se forţeze pe sine pentru împlinirea lucrului după putere. Fiecare trebuie să facă toate prin examinarea proiestoşilor cu cuvântul şi învăţătura, chiar şi mâncarea şi băutura, aşa încât şi acestea să se facă spre slava lui Dumnezeu.”

ATENŢIE    PĂRINŢI    !!!

Posturile de desene animate difuzeaza mai multa violenta decat restul canalelor de televiziune, potrivit unui studiu prezentat, joi 22 ianuarie de CNA. Desi studiul releva o usoara scadere a violentei in audiovizual, comparativ cu 2004, ea se mentine la cote ridicate, violenta verbala fiind cel mai des intalnita, urmata de cea fizica.

Cu ocazia prezentarii studiului, Dl Rasvan Popescu, presedintele CNA, a tinut sa atentioneze posturile ca aceasta institutie va fi intoleranta cu eventuale abateri aparute pe fondul crizei economice, cand multi vor fi tentati sa difuzeze emisiuni cu un nivel mai ridicat de violenta, pentru a “stoarce” audienta.

Studiul “Masurarea gradului de violenta prezent in programele audiovizualului romanesc” a fost realizat in perioada 13-19 octombrie 2008, de o echipa de cercetatori de la Centrul de Studii Media si Noi Tehnologii de Comunicare (CSMNTC), coordonata de profesorul Ioan Dragan, directorul Centrului.

In cadrul proiectului au fost analizate ponderea, durata si frecventa actelor de violenta difuzate in emisiunile de pe 13 canale TV - TVR1, Antena 1, Antena 3, Acasa, Pro TV, Realitatea TV, Prima TV, B1 TV, OTV, Kanal D, Cartoon Network, Jetix, Minimax - in emisiuni informative, de divertisment, fictionale, de tip reality-show, de publicitate si in promo-uri.

Tipurile de violenta avute in vedere au fost: violenta reala, violenta fictionala, precum si violenta fizica, verbala, psihologica, economica, sexuala si sociala.

Principalele concluzii ale studiului, privind desenele animate:

• Canalele de desene animate difuzeaza, in medie, 20 de acte de violenta pe ora de emisie, fata de 14 prezente la posturile generaliste si cele informative.
• Cartoon Network este “campion” la difuzarea emisiunilor cu continut violent, in randul posturilor de desene animate, cu 27 de acte violente pe ora, urmat de Jetix (22) si Minimax (13)
• La Minimax s-au difuzat, in intervalul monitorizat, 22 de emisiuni nonviolente, pe cand la celelalte doua, Jetix si Cartoon Network, n-a fost gasit niciun program fara cel putin un act de violenta.
• In plus, pe Cartoon Network nu intra niciun promo care sa nu fie violent. Referitor la publicitatea pentru copii, aceasta nu este violenta pe niciunul dintre posturile de desene animate mentionate.

Fata de 2004, cand a fost realizat un prim studiu de acest gen, studiul indica o usoara tendinta descrescatoare a violentei in ansamblul televiziunilor din Romania, mai ales la TVR. Potrivit raportului, a scazut si potentialul de influentare a violentei in societate. Dar:

• Numarul actelor de violenta intalnite la canalele analizate variaza intre 7 si 23 pe ora (cu exceptia intervalelor ocupate de publicitate), reprezentand o medie de 14 acte de violenta pe ora.
• In randul televiziunilor generaliste, ca numar mediu al actelor de violenta fictionala pe emisiune, Pro TV este cea mai violenta televiziune, cu 13 minute. TVR1 este cel mai putin violent canal.
• Pro TV este pe primul loc si in ceea ce priveste durata totala a actelor de violenta exprimata pe fiecare canal, pe toata durata monitorizarii, cu peste 20.000 de secunde, fiind urmat de Prima TV (peste 15.000 s) si Realitatea (peste 11.000 s)
• Kanal D este postul cu cele mai multe cazuri de violenta verbala (94,1% din totalul cazurilor de violenta inregistrate pe acest canal), fiind urmat, la acest capitol, de B1 TV (71,2%).
• Studiul semnaleaza un fenomen de generalizare a violentei in cadrul programelor. In cazul buletinelor informative, jumatate din durata acestora este alocata stirilor violente.
• Prima TV are cel mai violent jurnal de stiri, ca medie a numarului de stiri violente difuzate intr-un buletin informativ.
• Emisiunea moderata de Dan Diaconescu la OTV este cea mai violenta emisiune de dezbateri, ca medie a actelor violente pe ora.
• La capitolul emisiuni de divertisment, emisiunea “Cronica Carcotasilor” de la Prima TV s-a diferentiat ca fiind cea mai violenta, cu o medie de 1520 de secunde de violenta pe ora.
• In cazul filmelor, violenta apare cel mai mult in filmele de actiune, in cele de tip thriller fiind chiar mai redusa.
• Acasa TV se afla pe primul loc cu 354 de acte de violenta fictionala, pe toata durata monitorizata, urmat de Pro TV (327), Prima TV (260), Antena 1 (230). TVR ocupa, la acest capitol, ultimul loc, cu 186 de acte de violenta fictionala.

informaţiile au fost preluate de pe HotNews

Am avut astăzi bucuria şi surpriza să vedem păşind pe poarta schitului un grup de tineri elevi , conduşi de o doamnă profesoară - despre care am aflat ulterior că era diriginta lor.

Acest grup de tineri elevi ai Liceului Benjamin Fralklin din Capitală, veniseră să se roage împreună pentru colegul lor Gabriel , aflat pe patul de suferinţă, chinuit de o boală gravă…

Au îngenunchiat sfios şi au cerut ca să citim o rugăciune pentru colegul lor. În timp ce rosteam rugaciunea, am observat cum stateau toţi cu mâinile strâns  împreunate, într-o linişte desăvârşită.

La sfârşit au sărutat icoana de la iconostas, i-am miruit şi au aprins fiecare câte o lumânare pentru colegul lor Gabriel.

Cu fiecare lumânare aprinsă simţeam cum puterea lui Gabriel de a lupta cu boala   creştea…

Colegii lui s-au gândit să nu-l lase singur… i-au sărit în ajutor!

M-am bucurat sa vad un asemenea gest din partea tinerilor care se pregatesc să intre în viaţă, într-o societate însingurată şi egoistă…Mai este încă nadejde!!!

Doamne ai grijă şi de Gabriel!

“Deci, nu te ruşina de a mărturisi pe Domnul nostru, nici de mine, cel pus în lanţuri pentru El, ci pătimeşte împreună cu mine pentru Evanghelie după puterea de la Dumnezeu. El ne-a mântuit şi ne-a chemat cu chemare sfântă, nu după faptele noastre, ci după a Sa hotărâre şi după harul ce ne-a fost dat în Hristos Iisus, mai înainte de începutul veacurilor, iar acum s-a dat pe faţă prin arătarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos.” (II Timotei 1, 8-10)

Spicuiri din comentariul Sf. Ioan Gură de Aur la Epistola a IIa catre Timotei a Sf.Ap.Pavel

” Nimic nu poate fi mai rău decât atunci când cineva, stăpânit fiind de raţionamente omeneşti, judecă şi măsoară lucrurile cele dumnezeieşti; fiindcă în trupul acesta se va izbi de piatra aceea cu putere şi va fi lipsit de lumină. Căci, dacă cel ce voieşte a pune stăpânire pe lumina soarelui cu ochii cei omeneşti, nu numai că nu va reuşi sau nu se va putea împotrivi razelor lui, ci, pe lângă acest eşec, va şi suferi multă vătămare, cu atât mai mult cel ce voieşte a-şi îndrepta privirea către acea lumină şi a vedea prin raţionamentele sale, nu numai că va cădea, ci încă şi batjocoreşte harul lui Dumnezeu.

Însă cei trupeşti şi care nu-I pot atribui lui Dumnezeu nimic mai mult decât oamenilor cad şi se ruşinează. De aceea Pavel de la început îl sfătuieşte pe Timotei, zicând: „nu te ruşina” că-L propovăduieşti pe Cel răstignit — căci aceasta este „mărturisirea” —, moartea lui Hristos, zice. În ele însele, moartea, închisoarea şi lanţurile sunt vrednice de ruşine şi de batjocură; însă dacă cineva ar adăuga şi cauza lor şi ar cunoaşte bine taina, ar găsi pe fiecare din acestea încărcată de multă laudă şi cinste.

Căci moartea aceea a mântuit lumea cea pierdută; că moartea aceea a unit pământul cu cerul; că moartea aceea a nimicit tirania diavolului, iar pe oameni i-a făcut îngeri şi fii ai lui Dumnezeu. Moartea aceea a ridicat firea noastră în tronul cel împărătesc, iar lanţurile acelea pe mulţi i-au întors de la rătăcire. „Deci, nu te ruşina, zice, de a mărturisi pe Domnul nostru, nici de mine, cel pus în lanţuri pentru El, ci pătimeşte împreună cu mine pentru Evanghelie”, şi anume, chiar tu de vei pătimi acestea, să nu te ruşinezi.

Cum că acestea a voit să spună, se învederează şi din cele zise mai sus, prin expresia: „Căci Dumnezeu nu ne-a dat duhul temerii, ci al puterii şi al dragostei, şi al înţelepciunii” (1, 7), precum şi din cele spuse după aceasta. „Ci pătimeşte împreună”, adică nu simplu să nu te ruşinezi, ci, chiar cercând (suferind, experimentând) acele patimi, să nu te ruşinezi. Şi n-a spus: „să nu te temi sau să te împuţinezi”, ci: „nu te ruşina”, ca şi cum n-ar fi nici o primejdie, ci doar o oarecare ruşine.

Ruşine aceasta este dacă tu te înspăimânţi. „Deci, să nu te ruşinezi dacă eu, zice, care învii morţii, care fac mii de semne şi minuni, eu, care cutreier lumea întreagă, acum sunt legat; fiindcă nu ca făcător de rele sunt legat, ci pentru Cel răstignit. Căci, dacă Stăpânul meu nu S-a ruşinat de cruce, nici eu nu mă ruşinez de lanţuri.”

Şi bine a făcut el că, îndemnându-l a nu se ruşina, mai întâi îi aminteşte de cruce. „Dacă nu te ruşinezi de cruce, zice, nu te ruşinezi nici de lanţuri; că, dacă Domnul şi Stăpânul nostru a suferit crucea, noi cu atât mai mult vom suferi lanţurile. Cel ce se ruşinează de acestea, se ruşinează si de Cel ce S-a răstignit şi a pătimit acestea. Căci eu, zice, nu sufăr acestea pentru mine. Deci, nimic omenesc nu suferi dacă te împărtăşeşti de asemenea patimi.”

„Ci pătimeşte împreună cu mine pentru Evanghelie” — nu ca şi cum Evanghelia ar pătimi împreună — „după puterea lui Dumnezeu, zice, Care ne-a mântuit şi ne-a chemat cu chemare sfântă, nu după faptele noastre, ci după a Sa hotărâre şi după harul ce ne-a fost dat în Hristos Iisus, mai înainte de începutul veacurilor”. De altfel, fiindcă expresia „pătimeşte împreună” este dificilă auzului, apostolul iarăşi îl mângâie. „Nu cumva, zice, tu suferi acestea cu puterea ta? Cu puterea lui Dumnezeu suferă-le. Al tău este de a le voi şi a le prefera pe acestea.”

După aceea, arată şi dovezile puterii Lui. „Cum te-ai mântuit, zice, şi cum ai fost chemat?” După cum spune şi în alt loc: „Prin puterea cea lucrătoare în noi”. (Efeseni 3, 20) Astfel că mai mare putere este aceasta — de a convinge lumea întreagă — decât de a face cerul. „Cum ai fost chemat?”, zice. „ Cu chemare sfântă”, adică pe cei ce erau duşmani şi păcătoşi i-a făcut sfinţi. „Şi aceasta nu e de la voi: este darul lui Dumnezeu”. (Efeseni 2, 8 )

Capetele despre dragoste

1. Dragostea este o dispozitie buna si afectuoasa a sufletului datorita careia el nu cinsteste nici unul dintre lucruri mai mult decat cunostinta lui Dumnezeu. Dar este cu neputinta sa ajunga la deprinderea dragostei cel ce e impatimit de ceva din cele pamantesti.

2. Dragostea este nascuta de nepatimire; nepatimirea, de nadejdea in Dumnezeu; nadejdea de rabdare si indelunga rabdare; iar pe acestea le naste infranarea cea atot-cuprinzatoare. infranarea la randul ei, e nascuta de frica  lui  Dumnezeu,  in  sfarsit  frica  de  credinta  in Domnul.

3. Cel ce crede in Domnul se teme de chinuri; cel ce se teme de chinuri se infraneaza de la patimi; cel ce se infraneaza de la patimi rabda necazurile; cel ce rabda necazurile va avea nadejde in Dumnezeu, iar nadejdea in Dumnezeu desface mintea de toata impatimirea dupa cele pamantesti; in sfarsit mintea desfacuta de acestea va avea iubirea catre Dumnezeu.

4. Cel ce iubeste pe Dumnezeu pretuieste cunostinta Lui mai mult decat toate cele facute de El si staruieste pe langa ea neincetat cu mare dor.

5. Daca toate cele ce sunt, prin Dumnezeu si pentru Dumnezeu au fost facute, si daca Dumnezeu este mai bun decat cele ce au fost facute de El, cel ce paraseste pe Dumnezeu, care e neasemanat mai bun, si se ocupa cu cele mai rele, se arata pe sine pretuind mai mult cele facute de Dumnezeu decat pe Dumnezeu.

6. Cel ce are mintea pironita in dragostea de Dumnezeu dispretuieste toate cele vazute si insusi trupul sau, ca pe ceva strain.

7. Daca sufletul e mai bun decat trupul si daca Dumnezeu, care a facut lumea, e neasemanat mai bun decat lumea, cel ce cinsteste trupul mai mult decat sufletul si lumea zidita de Dumnezeu mai mult decat pe Dumnezeu nu se deosebeste intru nimic de inchinatorii la idoii.

8. Cel ce si-a desfacut mintea de iubirea si de preocuparea staruitoare de Dumnezeu si o are legata de ceva din cele ce cad sub simturi, acela cinsteste trupul mai mult decat sufletul si cele facute de Dumnezeu mai mult decat pe Dumnezeu, care le-a facut.

9. Daca viata mintii este lumina cunostintei, iar aceea e nascuta de dragostea catre Dumnezeu, bine s-a zis ca nimic nu este mai mare decat dragostea dumnezeiasca.

10. Cand mintea porneste in focul dragostei spre Dumnezeu, nu se mai simte nici pe sine, nici vreun lucru oarecare. Caci luminata fiind de lumina dumnezeiasca cea nemarginita, paraseste simtirea fata de toate cele facute de Dumnezeu, precum si ochiul sensibil nu mai simte stelele, cand rasare soarele.

11. Toate virtutile ajuta mintea sa castige dragostea dumnezeiasca. Dar mai mult ca toate, rugaciunea curata. Caci prin aceasta zburand catre Dumnezeu, iese afara din toate cele ce sunt.

12. Cand mintea e rapita prin dragoste de cunostinta dumnezeiasca si, iesind afara din toate cele facute, simte nemarginirea dumezeiasca, atunci coplesita de prezenta dumnezeiasca, se trezeste la simtirea smereniei sale asemenea dumnezeiescului Isaia si rosteste cu uimire cuvintele Proorocului: “O, nenorotitul de mine! Sunt pierdut! Caci om fiind si buze spurcate avand si locuind in mijlocul unui popor ce are gura spurcata, am vazut cu ochii mei pe imparatul Domnul Savaot”.

13. Cel ce iubeste pe Dumnezeu  nu poate sa nu iubeasca si pe tot omul ca pe sine insusi, desi nu are placere de patimile celor ce nu s-au curatit inca. De aceea cand vede intoarcerea si indreptarea lor, se bucura cu bucurie mare si negraita.

14. Necurat este sufletul patimas, care e plin de ganduri de pofta si de ura.

15. Cel ce vede in inima sa vreo urma de ura fata de un om oarecare, pentru vreo anumita greseala, e cu totul strain   de   iubirea   de   Dumnezeu,   deoarece   iubirea   de Dumnezeu nu sufera catusi de putin ura fata de om.

16.  “Cel ce Ma iubeste pe Mine, zice Domnul, va pazi poruncile Mele”. ”Iar porunca Mea aceasta este, ca sa va iubiti unii pe altii”. Cel ce nu iubeste asadar pe aproapele   nu  pazeste  porunca.   Iar  cel   ce  nu  pazeste porunca nici pe Domnul nu-L poate iubi.

17.  Fericit este omul care poate sa iubeasca pe tot omul la fel.

18.  Fericit este omul care nu se lipeste de nici un lucru stricacios sau vremelnic.

19.   Fericita   este  mintea   care   a  trecut  peste  toate lucrurile  si  se desfateaza   neincetat    de    frumusetea dumnezeiasca.

20.   Cel ce preface grija de trup in pofta si pentru lucruri vremelnice tine minte raul de la aproapele, acela slujeste zidirii in locul Ziditorului.

21.   Cel ce isi pastreaza trupul nesupus placerii si sanatos il are impreuna slujitor spre lucrarea celor bune.

22.  Cel ce fuge de toate poftele lumesti se aseaza pe sine mai presus de toata intristarea lumeasca.

23.  Cel ce iubeste pe Dumnezeu cu siguranta iubeste si pe aproapele. Iar unul ca acesta nu poate pastra banii, ci-i foloseste cu dumnezeiasca cuviinta, dand fiecaruia din cei ce au trebuinta.

24. Cel ce face milostenie imitand pe Dumnezeu nu cunoaste deosebire intre rau si bun, intre drept si nedrept, cand e vorba de cele ce sunt de trebuinta trupului, ci imparte tuturor la fel, dupa trebuinta, chiar daca cinsteste mai mult, pentru buna aplecare a voii, pe cel virtuos decat pe lenes.

25. Precum Dumnezeu, fiind prin fire bun si fara patima, iubeste pe toti la fel, ca fapturi ale sale, dar pe cel virtuos il slaveste, ca pe unul ce si-a insusit cunostinta si prin aplecarea voii, iar pe cel lenes il miluieste pentru bunatatea Sa si il intoarce in veacul acesta prin certare, tot asa si cel bun fara patima in aplecarea voii sale iubeste pe toti oamenii la fel: pe cel virtuos pentru fire si pentru buna aplecare a voii lui, iar pe cel lenes il miluieste pentru fire si din compatimire, ca pe un lipsit de minte ce umbla in intuneric.

26. Dragostea se face cunoscuta nu numai prin daruirea de bani, ci cu mult mai mult prin impartasirea cuvantului lui Dumnezeu si prin slujirea trupeasca.

27. Cel ce s-a lepadat cu adevarat de lucrurile lumii si slujeste nefatarnic aproapelui prin iubire se slobozeste degraba de orice patima si se face partas de iubirea si cunostinta dumnezeiasca.

28. Cel ce a dobandit in sine dragostea dumnezeiasca, nu osteneste urmand Domnului Dumnezeului sau, asemenea dumnezeiescului Ieremia ci sufera cu vitejie orice osteneala, batjocora si ocara, neluand in seama catusi de putin raul de la nimeni.

29. Cand vei fi ocarat de cineva, sau dispretuit in vreo privinta oarecare, fii cu luare aminte dinspre gandurile maniei, ca nu cumva, despartindu-te de dragoste din pricina supararii, sa te asezi in tinutul urii.

30. Cand vei suferi pentru vreo ocara sau necinste, sa stii ca te alegi cu un folos. Caci prin ocara e alungata de la tine slava desarta.

31. Precum amintirea focului nu incalzeste trupul, asa credinta fara dragoste nu lucreaza in suflet iluminarea cunostintei.

32. Precum lumina soarelui atrage ochiul cel sanatos, asa si cunostinta lui Dumnezeu atrage spre sine in chip firesc mintea curatita prin dragoste.

33. Minte curata este aceea care s-a despartit de nestiinta si e luminata de lumina dumnezeiasca.

34. Suflet curat este acela care s-a eliberat de patimi si se bucura neincetat de dragostea dumnezeiasca.

35. Patima de ocara este miscarea sufletului impotriva firii.

36. Nepatimirea este o stare pasnica a sufletului, care face ca sufletul sa se miste cu anevoie spre rautate.

37. Cel ce prin sarguinta a dobandit roadele dragostei nu se stramuta din aceasta, chiar de-ar patimi zeci de mii  de rele. Sa te incredinteze despre aceasta Stefan, ucenicul lui Hristos, si cei ca el si insusi Mantuitorul, care se ruga Tatalui pentru cei ce-L ucideau si cerea iertarea de la El, ca pentru unii ce nu stiau ce fac.

38. Daca propriu iubirii este sa rabde indelung si sa fie cu bunatate, cel ce se lupta cu manie si planuieste viclesug vadit este ca se face strain de Dumnezeu, daca Dumnezeu este dragoste.

39. “Sa nu ziceti, spune dumnezeiescul Ieremia, ca sunteti biserica Domnului”. Iar tu sa nu zici ca simpla credinta in Domnul nostru Iisus Hristos poate sa ma mantuiasca. Caci aceasta este cu neputinta de nu vei dobandi si iubirea fata de El prin fapte. Doar despre credinta simpla s-a spus: “si dracii cred si se cutremura” (Iacob 2, 19).

40. Roadele iubirii sunt: a face bine aproapelui din toata inima, a rabda indelung, a fi cu ingaduinta si a folosi lucrurile cu dreapta judecata.

Filocalia vol  II

In memoriam - GRIGORE  VIERU

Reaprindeţi candela

Reaprindeţi candela-n răscruce
Lângă busuiocul cel mereu—
Degerat la mâni si la picioare
Se întoarce-acasă Dumnezeu.

Doamne,Cel din slăvi creştine
Ce păcate oare-ai săvârşit
Că te-au dus acolo si pe Tine
In Siberii fără de sfârşit ?!

Refren:
Toate le ierti,
Doamne de sus,
Cu blândeţe măreaţă
Chiar şi pe cei care te-au dus
In Siberii de gheaţă

Ninge frigul şi pustiul plouă
Degerată-mi este inima
Doamne,bine nu ne-a fost nici nouă
Fără sfatul şi lumina Ta

Doamne, intră şi-n a mea chilie
Si-amândoi, răniţi şi îngheţaţi
Să ne încălzim cu bucurie
Unul lângă altul ca doi fraţi.

Refren.
Toate le ierti,
Doamne de sus,
Cu blândeţe măreaţă
Chiar şi pe cei care te-au dus
In Siberii de gheaţă.

De ce-ai dat Doamne?

Si chiar izvorului ii vine
Un fel de greata uneori.
Atatea vorbe si minciuni,
Atatea seci promisiuni!
De ce-ai dat, Doamne, grai la om,
Iar nu la floare si la pom?!
A prins a inalbi,
Precum ninsorile,
Si tineretea mea!
Mai bine ar vorbi
In lume florile,
Iar omul ar tacea!
E falsa mila ori e muta,
Iar crucea de la piept e joc.
In moarte tot mai multi se muta,
Vazand ca-n viata nu au loc.
Atatea vorbe si minciuni,
Atatea seci promisiuni!
De ce-ai dat, Doamne, grai la om,
Iar nu la floare si la pom?!
A prins a inalbi,
Precum ninsorile,
Si tineretea mea!
Mai bine ar vorbi
In lume florile,
Iar omul ar tacea!

La Mănăstirea Căpriana

La Mănăstirea Căpriana
Bate un clopot în zi de duminică
La Căpriana rană pe rană,
Rană pe rană se vindecă.
Intră în templu, om al durerii.
Nu-i o ruşine să intri-n biserică.
E o ruşine liniştea serii
A o preface-n cazarmă isterică.
Bate frumos un clopot,
Bate un clopot
Al învierii şi bunei vestiri!
Vine din cer un şopot.
Vine un şopot
Şi mă ridică din mare pustiiri!
Bate un clopot ca o chemare
La Căpriana un miros de crinişte
Iar la Putna, sfântă şi mare,
Dangăt de aur răspunde în linişte.
Semn că ne vede, semn că ne-aude
Dragostea Putnei în zi de duminică.
Când în lumina viselor ude
Rană pe rană în taină se vindecă.

Doina

Eu mor pe cruce pentru ea,
Iar lumea hohoteste rea.
Nici nu stiu, iata, in chinul meu,
De-am mai trait!
Vesteste-L, mama, pe Dumnezeu
Ca am murit!
Din paine iau, sa pot zbura,
Cat de pe flori albina ia.
Dar tot eu sunt si judecat
Ca, trandavind, m-am imbuibat.
Nici nu stiu, iata, in chinul meu,
De-am mai trait!
Vesteste-L, mama, pe Dumnezeu
Ca am murit!
Ajuns-am a umbla mereu
In brate cu mormantul meu.
Si nu stiu unde sa-l mai pun
Sa am un somn mai lin, mai bun.
Nici nu stiu, iata, in chinul meu,
De-am mai trait!
Vesteste-L, mama, pe Dumnezeu
Ca am murit!

Aceasta lună plină

Această Lună lină
De nu va răsări -
În locu-i răsări-va
Lin chipul maică-mi.
Acest, o, glas al mierlei
Pe ram de va muţi,
În locul lui suna-va
Sfânt glasul maică-mi.
Această punte, Doamne,
De se va prăbuşi,
Întinde-s-or în locu-i
Mâini două-a maică-mi.

Doamne odihneşte cu drepţii pe robul tau Grigore…!

„E un zgomot foarte devreme…Nu sunt de părere. . . “

Părintele Arsenie Papacioc, duhovnicul Mănăstirii „Sf. Maria” din Techirghiol, s-a exprimat în legătură cu mesajul Părintelui Iustin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă din jud. Neamţ.

În opinia Părintelui Arsenie, mesajul duhovnicului de la Neamţ nu face decât să tulbure credincioşii, iar, prin aceasta, să cădem pradă ispitelor diavolului.

„Dacă aş fi pus în situaţia să mă închin la 666, atunci aş lua măsuri pe viaţă şi pe moarte. Dar până atunci… .

E o grabă şi, dacă ar fi să mă angajez la o luptă (duhovnicească, n. red.), nu e o tactică bună de luptă … E un zgomot foarte devreme, ce îi angajează pe credincioşii care se consumă şi îi dau duşmanului câştig de cauză… Nu-i momentul şi, poate, nu va fi acest moment cât vom trăi noi. Astea sunt probleme de timp. Aşa că se face un zgomot gratuit, risipind ceva. Nu sunt de părere….”

Totodată, duhovnicul de la malul Mării Negre îi îndemână pe credincioşi la păstrarea unei vieţi duhovniceşti de echilibru şi de rugăciune neîncetată, chiar dacă suntem supuşi ispitelor:

„Suntem făcuţi de Dumnezeu cu multă posibilitate de înţelegere, dar şi cu putinţa de a ne orienta în timp…

Vezi-ţi de viaţa ta duhovnicească, pentru că Biserica este acolo întru totul unde este Adevărul.

Să spui neîncetat «Doamne Iisus Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul». Să spui rugăciuni la Maica Domnului, Stăpâna Cerului şi a Pământului, care este supărată pe cei care nu-i mai cer nimic.

Avem un înger păzitor, pe care ni l-a dat Dumnezeu ca să ne păzească sufletul până la moarte, pentru ca să fim păziţi şi să nu lase viaţa noastă în mâinile unui duşman, care este diavolul.

Şi, mai înainte de toate, îl avem pe Iisus; de ce nu-i cerem ajutorul Lui? Să ne rugăm lui Dumnezeu când e vorba de ceva. Niciodată, niciodată nu ne rugăm degeaba!!!

Nu mă tem de focul ăsta, mă tem de alt foc!”.

Cu privire la mesajul Părintelui Iustin Pârvu în care se spune că ierarhii Bisericii „trec aceste lucruri sub tăcere, având preocupări mai de seamă decât are acest popor”, Părintele Arsenie Papacioc afirmă că:

„Sfântul Sinod face ce doreşte, nu pot să-i poruncesc, pentru că are putere de discernământ ca şi Hristos, ca şi noi. Eu stau liniştit, ca să stau şi mâine liniştit.”

Despre documentele care conţin informaţii stocate electronic, Părintele Arsenie Papacioc spune că, deşi nu se pricepe la amănunte privind electronica, acceptarea documentelor nu însemnă lepădarea de credinţă, situaţie asemănătoare cu cea în care ne-am afla pe teritoriul unui stat străin:

„Dacă ne-am găsi în Turcia, am cumpăra pâine pe bani turceşti, dar asta nu înseamnă că ne-am turcit. “

Întrebat ce mesaj i-ar transmite Părintelui Iustin Pârvu de la Neamţ, duhovnicul de la Techirghiol, în vârstă de 90 de ani, a spus:

„Am mare evlavie la Părintele Iustin, dar nu sunt de părere… Eu vreau o evoluţie fără revoluţie.. i-aş spune: «Blagosloviţi şi mă iertaţi».”

Interviul a fost acordat Postului de Radio Dobrogea

De ceva vreme pe blog-urile ortodoxe se duce o “lupta crancena” cu argumente pro si contra, cu indemnuri care mai de care mai incendiare si revolutionare, cu replici taioase pana la limita vorbelor urate… si toate acestea pe marginea unei teme “noi” : semnele sfarsitului lumii, venirea lui antihrist si insemnarea populatiei cu semnul fiarei.

Dezbaterea a fost declanşată de o scrisoare semnată de Părintele Justin Pârvu - duhovnicul de la Mânăstirea Petru Vodă,  intitulată : ” Este vremea muceniciei! Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi! Iubiţi ortodocşi ai acestui neam!”.

Suntem anunţaţi astfel că vremile apocaliptice au început, anticrist activează printre noi şi urmează însemnarea populaţiei cu numărul fiarei, primul pas fiind introducerea paşapoartelor biometrice.

Îndemnul de a ieşi la luptă şi de a ne arunca cu pieptul în ascuţişul sabiei “ca o torpilă japoneză” … au ridicat semne de întrebare asupra autenticităţii acestei scrisori desconspirată de limbajul violent şi militant.

Telefoane, dezminţiri, reveniri,etc… totul e neclar . Cert este însă un lucru, că această scrisoare a dat de lucru fraţilor ultraortodocşi, care stau acum pe picior de război cu autorităţile statului, gata să declanşeze manifestări de stradă şi petiţii prin care să ceară revenirea asupra deciziei de introducere a noilor paşapoarte biometrice.

Nu ne propunem acum să dezlegăm enigma acestor paşapoarte şi mai ales dacă acele “elemente de securitate” conţin şi semnele antihristului ci am dori să vedem care ar trebui să fie adevărata preocupare a creştinilor .

Am găsit în acest sens  posibile răspunsuri pe care vă invităm să le analizaţi cu atenţie:

1. Pr Arsenie Muscalu
2. Pr Porfirie Bairaktari în vol  “Profeţii şi mărturii creştine despre vremea de acum”, Editura Biserica Ortodoxă Alexandria, 2004 , a fost întrebat  aşa:

” - Părinte, se vorbeşte mult despre 666 şi venirea antihristului, care se apropie - unii zic că deja a venit -, despre inscripţia electronică de pe mâna dreaptă sau frunte, de ciocnirea dintre Hristos şi antihrist şi zdrobirea celuia din urmă, despre a Doua Venire a Domnului. Ce spuneţi în legătură cu toate acestea?

- Ce să spun? Eu nu spun că am văzut-o pe Maica Domnului, că va fi război sau alte din astea. ştiu că va veni antihristul, că va fi a Doua Venire a Domnului, dar când, nu ştiu. Mâine? Peste o mie de ani? Nu ştiu. Dar nu mă neliniştesc, pentru că ştiu că ceasul morţii este, pentru fiecare din noi, a Doua Venire a Domnului. şi ceasul acesta e foarte aproape .

Luându-mă de mână şi ţinându-mă strâns, părintele Porfirie mi-a zis:
- Părinte Athanasie, acum sunt orb, ochii mei trupeşti nu mai văd - am cancer la hipofiză -, dar cu ochii cei duhovniceşti văd destul de bine. Înainte să pleci, vreau să-mi spui ce crede Părintele Emilianos al nostru despre 666 şi antihrist!

Era imediat după catastrofa de la Cernobâl. Lumea era tulburată; zilnic, oamenii veneau cu zecile la Părintele, care se afla atunci aproape de Atena, şi-l întrebau înspăimântaţi ce va fi, dacă va veni antihristul şi-i va însemna cu 666.
I-am răspuns:

- Părintele Emilianos ne-a sfătuit alaltăieri, la o adunare, să nu ne neliniştim. Noi să ne îngrijim să avem o relaţie vie cu Hristos, iar antihristului să nu-i dăm prea mare importantă; altminteri, el va deveni centrul vieţii noastre, iar nu Hristos.
Părintele Porfirie plesni patul cu mâinile şi exclamă:

- Slavă ţie, Doamne, c-am găsit un fiu duhovnicesc care să fie de acord cu mine! Uite, copilul meu, ce-au făcut duhovnicii ăştia aici, în lume! Au tulburat sufletele, au creat atâtea probleme familial şi psihologice cu 666-ul ăsta!   Nu mai pot oamenii dormi, au început să ia calmante şi somnifere ca să doarmă! Ce-i asta? Hristos nu vrea astfel de lucruri, copilul meu! Şi ştii ceva? Pentru noi, creştinii, atunci când vieţuim în Hristos, nu există nici un antihrist. Ia spune-mi, poţi tu şedea aici, pe pat, unde şed eu?

- Nu, părinte.
- Păi, de ce?
- Pentru că m-aş aşeza deasupra şi v-aş strivi.
- Când ai putea să şezi tu aici, în locul meu?
- Doar dacă aţi pleca cuvioşia voastră, doar atunci aş putea să vă iau locul.
- Vezi! Aşa se întâmplă şi cu sufletul. Când Îl avem pe Hristos înlăuntrul nostru, unde să mai încapă şi antihristul?

Poate, oare, vreo altă existenţă străină să încapă în sufletul nostru? Dar noi, astăzi, copilul meu, nu-L mai avem pe Hristos în noi şi de aceea ne temem de antihrist. Unde e Hristos, acolo e şi Raiul. Hristos este totul, asta să le spui oamenilor.

Să nu se teamă. şi încă ceva: dacă ar veni acum antihristul în persoană cu un aparat cu raze laser şi mi-ar spune că vrea să mă însemneze cu 666, eu aş sta. O să-mi răspunzi: „Bine, Părinte, dar nu-i ăsta semnul lui?”. Ba da, şi să mă însemneze cu încă o mie de 666 cu raze laser, şi aş accepta[2].

De exemplu, când ti se însemnează paşaportul sau mâna, în timpul unei călătorii într-o ţară necreştină, cu simbolurile acelei ţări, oricare ar fi ele, nu le accepţi ca şi credinţă, nu mărturiseşti nimic. Când eşti sigur că nu mărturiseşti nimic contrar iubirii lui Hristos şi că pe El Îl iubeşti profund şi puternic, nu ai nici o teamă că ai putea să te lepezi de El prin acţiunile altora asupra ta. De ce? Pentru că pe primii mucenici îi dădeau fiarelor, iar ei făceau semnul crucii şi fiarele deveneau mieluşei; erau azvârlişi în mare, iar ei făceau semnul crucii şi marea se preschimba în uscat; erau azvârliţi în foc, iar ei făceau cruce şi focul se prefăcea în răcoare. Dar noi, astăzi, copilul meu, mai credem în Hristos, mai credem noi în crucea noastră? De ce S-a pogorât Hristos? Oare nu ca să întărească slăbiciunea noastră? Asta să-i spui şi Părintelui Emilianos şi oamenilor: să nu se teamă de antihrist. Suntem fiii lui Hristos, fiii Bisericii.

Eram foarte impresionat. şi Bătrânul adăugă:
- Cum a venit Patriarhul Dimitrios în Atena?
- Cu avionul.
- Lasă, asta ştiu, că doar n-o fi venit înot omul! Dar ce fel de documente avea la el?
- Păi, avea paşaport.
- Grecesc sau turcesc?
- Nu ştiu…
- Ei, nu ştii! Avea paşaport turcesc! şi care-I simbolul naţional al Turciei?
- Nu ştiu, Părinte!
- Hai, că eşti culmea! Semiluna e simbolul naţional turcesc, măi! şi ce au spus despre semilună Părinţii Bisericii noastre, după ce a apărut Mahomed?
- Nici asta nu ştiu, Părinte!
- Ei, o să-ţi iau diploma şi-o să ţi-o fac bucăţi! Ce fel de teolog eşti?, a glumit Bătrânul.
- Văd că posedaţi cuvioşia voastră această diplomă.
- Da, că o am în inimă. Semiluna e simbolul antihristului. Dacă semiluna e simbolul antihristului, iar Patriarhul nostru are pe paşaport acest simbol, cu toate însemnele sale, înseamnă oare că Patriarhul este slujitorul lui antihrist? Nu, copilul meu, nicidecum! Hristos nu este îngust la minte, aşa cum suntem noi, oamenii, care vrem să ne „apărăm drepturile”. Asta să-i spui părintelui şi oamenilor: să nu se teamă nici de antihrist, nici de 666!
Am fost foarte impresionat şi uşurat” (Ger. 118).

Sfântul Antonie cel Mare (251-356), “părintele monahilor”, este poate cel mai cunoscut călugăr şi socotit a fi începătorul vieţii călugăreşti.

Vestitul “stâlp de foc” al deşertului, s-a născut în satul Coma din Egiptul de Mijloc în anul 251, ca fiu al unor ţărani creştini înstăriţi; aici a învăţat să practice credinţa, mergând des la biserică.

După moartea părinţilor săi - Antonie avea pe atunci vârsta de 20 de ani -, întrebându-se care este calea lui în viaţă, a auzit în biserică cuvântul Evangheliei care zice: “De voieşti să fii desăvârşit, mergi, vinde avuţiile tale şi, venind, urmează Mie” (Matei 19,21).

Antonie a simţit că acest cuvânt  îi era adresat lui direct şi, după ce şi-a împărţit averea la săraci şi a dat-o pe sora lui în grija unei comunităţi de fecioare, s-a retras în singurătate.

A vieţuit la început într-o colibă la marginea satului natal, sub ascultarea unui alt ascet din regiune, mai vârstnic şi mai experimentat, iar apoi într-un mormânt idolesc părăsit.

În 286, la vârsta de 35 de ani, se aşază într-o fortăreaţă părăsită situată pe malul drept al Nilului, la marginea deşertului, “muntele dinafară”, în locul numit Pispir, unde rămâne timp de 20 de ani, până în 306, când ucenicii lui îl obligă să părăsească acest loc de asceză, în urma atacurilor diabolice ce l-au lăsat aproape mort. În acest moment devine părintele spiritual al multor călugări din diferitele “colonii monastice” din deşerturile Egiptului, dintre care cele mai vestite erau cele din Nitria şi Schit (Skete).

Către anul 310, întreprinde o călătorie la Alexandria, căutând să îmbărbăteze pe creştinii prigoniţi de stăpânirea romană în timpul persecuţiilor.

În anul 312 se instalează deşertul adânc, pe muntele Kolzim (sau Kolzum / Qolzum, nu departe de malul Mării Roşii, unde se găseşte astăzi mănăstirea care-i poartă numele). Aici trăieşte până la moartea sa (356) împreună cu doi ucenici, nepărăsind locul decât pentru a-şi vizita discipolii sau pentru a face o a doua călătorie la Alexandria, spre a-l susţine pe Sfântul Atanasie cel Mare, persecutat de partida pro-ariană.

Marele Antonie (mai ales în vechea literatură religioasă) sau Antonie Egipteanul; uneori este numit, mai ales în tradiţia catolică, “Sfântul Anton”, ceea ce pentru unii a dus la confuzia lui Antonie cel Mare cu Anton de Padova.

Cuvintele şi sfaturile Sfântului Antonie cel Mare au fost consemnate de ucenici şi transmise până la noi în cartea numită PATERIC.

Iată câteva dintre aceste sfaturi şi cuvinte înţelepte:

De unde se vede că Dumnezeu ştie rosturile lumii , iar nouă nu ne este folositor să ne tulburăm pentru cele ce vedem în jurul nostru :

• “Avva Antonie, cautand la adancul judecatilor lui Dumnezeu, a cerut, zicand : Doamne, cum unii traind putin, mor, iar altii prea imbatranesc ? Si pentru ce unii sunt saraci, iar altii bogati ? Si cum cei nedrepti se imbogatesc, iar cei drepti sunt saraci ? Si a venit lui glas zicand : Antonie, ia aminte de tine, ca acestea sunt judecati ale lui Dumnezeu si nu-ti este tie de folos a le sti !”

De unde se vede că trebuie să avem pururea gândul la Dumnezeu, să citim zilnic Sfânta Scriptură şi să facem fapte creştineşti:

• “A intrebat cineva pe avva Antonie, zicand : ce, pazind eu, voi placea lui Dumnezeu ? Si raspunzand batranul, a zis lui : cele ce-ti poruncesc tie, pazeste-le ! Oriunde vei merge, pe Dumnezeu sa-l ai inaintea ta intotdeauna. Si orice vei face, sa ai marturia din Sfintele Scripturi si ori in ce loc vei sedea, sa nu te misti degraba. Acestea trei pazeste-le si te vei mantui!”

De unde învăţăm că smerenia este cea care ne scapă de la orice  cădere:

• ” Zis-a avva Antonie : am vazut toate cursele vrajmasului intinse pe pamant si suspinand am zis ; oare cine poate sa le treaca pe acestea ? Si am auzit glas zicandu-mi : smerenia ! “

De unde învăţăm că virtutea se lucrează  puţin câte puţin, având însă dorinţa de a lucra poruncile:

• ” S-au dus oarecari frati la avva Antonie si i-au zis lui : spune-ne noua cuvant, cum sa ne mantuim ? Zis-a lor batranul : ati auzit Scriptura ? Bine va este voua. Iar ei au zis : voim sa auzim si de la tine, parinte. Si a zis lor batranul : zice Evanghelia : de te va lovi cineva peste fata cea dreapta a obrazului, intoarce-i lui si pe cealalta. Zis-au lui : nu putem face aceasta. Zis-a lor batranul : de nu puteti intoarce si pe cealalta, macar pe aceea una s-o suferiti. Zis-au lui : nici aceasta nu putem. Zis-a batranul : daca nici aceasta nu puteti, nu dati in locul aceluia ce ati luat. Si au zis ei : nici aceasta nu putem. Deci, zis-a batranul, ucenicului sau : fa-le putina fiertura caci sunt neputinciosi. Daca aceasta nu puteti si aceea nu voiti, ce sa va fac voua ? De rugaciuni este trebuinta! “

Pr Teofil