Archive for May, 2009

30
May

318

   Posted by: admin   in Cuvinte duhovnicesti

 

      24_09_sinod-niceea

         În duminica a şaptea după Paşti Biserica Ortodoxă pomeneşte pe cei 318 sfinţi părinţi care au participat la Sinodul I Ecumenic.  

         Sinodul s-a deschis oficial la Niceea, in 20 mai 325 si a durat pana la 25 august acelasi an.

La sedinta deschiderii oficiale si la cea de inchidere a asistat insusi imparatul Constantin cel Mare. Sedintele oficiale ale Sinodului s-au tinut in sala de receptie a palatului imperial din Niceea, sub presedintia episcopilor Eustatiu al Antiohiei (324-330) si Alexandru al Alexandriei (313-328).

Parintii intruniti la Niceea au respins invatatura lui Arie si au condamnat-o.

Între cei 318 se aflau nume mari de părinţi ca: Sf. Nicolae din Mira Lichiei, Sf. Spiridon al Trimitundei, Sf. Atanasie cel Mare, Sf. Epifanie al Salaminei, Cuv. Pafnutie cel Mare,…etc, mulţi dintre ei purtând pe trupurile lor urmele încă nevindecate ale persecuţiilor.

          Scopul sinodului a fost  formularea explicită a credintei despre Sfinta Treime, in opozitie cu invatatura preotului erudit Arie (cca. 256-336) din Alexandria, care sustinea ca Fiul nu este identic dupa fire cu Tatal, fiind subordonat Acestuia ca o cretura de ordin superior a Tatalui.

          Prin contribuţia sfântului Atanasie – în acea vreme diacon de Alexandria – sinodul afirmă ca Dumnezeu-Fiul este de o fiinta (homoousis) cu Dumnezeu-Tatal.

          Dumnezeu-Unul, Care are o singura fire, exista ca Treime cele <<trei ipostase>> avind fiecare proprietati unice, personale.

          Au fost stabilite primele 7 articole ale Simbolului de credinţă cunoscut sub numele de „Crezul de la Niceea”.

           De altfel, sinoadele ulterioare incep cu rostirea Simbolului de la Niceea. Actele sinodului nu s-au pastrat, dar Eusebiu al Cezareii (in scrierea Vita Constantini) face o descriere pe larg a dezbateririlor.

            Sinodul promulga 28 de canoane, care prevad, printre altele ca întreaga creştinătate să sărbatorească Paştile in Duminica intai dupa luna plina ce urmeaza echinoctiului de primavara. Daca  se intimpla sa cada in acelasi timp cu Pastile iudeilor, crestinii amană sărbatoarea Paştilor in Duminica urmatoare, sau îl sarbatoresc cu o saptamana mai inainte.

            Organizarea teritorială a Bisericii s-a hotărât să se facă după provinciile adminstrative ale imperiului, iar la hirotonia unui nou episcop s-a stabilit obligatoriu prezenţa a minim trei episcopi liturgisitori . 

             Trebuie amintit ca unii sinodali au propus introducerea unui canon pentru observarea celibatului, nu numai de catre episcopi, ci si de preoti si diaconi.

              Până atunci episcopii se puteau alege şi dintre clericii căsătoriţi însă pentru înalta responsabilitate a treptei episcopale, s-a hotărât ca aceştia să fie aleşi doar dintre monahi sau preoţii necăsătoriţi.

              Impotriva propunerii episcopului Osiu al Cordobei, ca pe viitor preotii si diaconii sa nu mai aiba dreptul de a locui cu sotiile lor, s-a ridicat vestitul eremit, episcopul Pafnutie al Tebaidei de Sus, in Egipt, care a aparat cinstea si vrednicia Tainei casatoriei. Sinodul a ramas la vechiul uz, ca cei casatoriti o singura data, inaintea hirotoniei, sa-si poata duce mai de parte viata impreuna cu sotiile lor, si numai cei hirotoniti ca celiba tari sa nu mai aiba dreptul sa incheie o casatorie.

 

              Crezul niceean:

1. Cred intru unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul, Facatorul cerului si al pamantului, vazutelor tuturor si nevazutelor.

2. Si intru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.,, Unul Nascut, carele din Tatal s.-a nascut mai inainte de toti vecii. Lumina din lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat nascut, nu facut, cel ce este de o fiinta cu Tatal, prin carele toate s-au facut.

3. Carele pentru noi, oamenii, si pentru a noastra mantuire: S-a pogorat din ceruri si s-a intrupat de la Duhul Sfant si din Maria Fecioara si s-a facut om.

4. Si s-a rastignit pentru noi in zilele lui Pilat din Pont a patimit si s-a ingropat.

5. Si a inviat a treia zi, dupa Scripturi.

6. Si s-a inaltat la ceruri si sade de-a dreapta Tatalui..

7. Si iarasi va sa vina cu slava, sa judece viii si mortii, a caruia imparatie nu va avea sfârşit.

sf-pahomie

În ziua de 15 mai Biserica Ortodoxă face pomenirea Sf.Pahomie cel Mare – întemeietorul vieţii de obşte.

Acest cuvios părinte Pahomie era de neam egiptean şide foarte tânăr a simţit o chemare specială pentru viaţa creştină. Părinţii să nu erau creştini însă i-au dat o educaţie aleasă fiind instruit în cele ale filosofiei vremii şi culturii sale.

Mergând odată cu părinţii săi în capiştea idolilor, a auzit pe cel ce slujea în capişte zicând către părinţii lui: “Scoateţi de aici pe vrăjmaşul zeilor şi-l alungaţi”. Iar preacuviosul (deşi încă nu cunoscuse creştinismul), bând din vinul jertfei idoleşti, a vărsat.

Către vârsta de 20  de ani a fost luat cu forţa în armata romană . Aşa, aflându-se într-o închisoare cu ceilalţi recruţi în aşteptarea înrolării, a cunoscut pentru prima dată creştini, care slujeau acolo pe cei bolnavi şi în nevoi. Impresionat de această dragoste pentru aproapele, a început să se intereseze de creştinism. După încheierea serviciului militar, a mers în cetatea creştină Oxirinhos, din Tebaida de Sus, a cunoscut învăţătura Sfintelor Evanghelii şi adevărurile de credinţă, şi a primit Sfântul Botez, în anul 314.

După trei ani de viaţă acetică, auzind de un pustnic, cu numele Palamon, şi de sfinţenia vieţii lui, s-a dus la el, în pustie, ca ucenic al acestuia, şi, astfel, a ajuns călugăr. Lucrul lui era să toarca lâna şi să o ţeasă, iar, din câştig, dădea săracilor.

După ce a stat zece ani cu Palamon, o voce de sus i-a poruncit să întemeieze o comunitate monastică la Tabenisi (Tabbenisi, Tabenna, Tabbenisiot), un loc unde Pahomie mergea din când în când să se roage în singurătate. Lucrul s-a petrecut astfel: mergând Pahomie şi Palamon odată în acel loc, un glas de sus i-a grăit: “Aici să petreci şi să faci o mănăstire, unde vor veni mulţi să se mântuiască”; bătrânul Palamon a înţeles că ucenicul său Pahomie a avut o descoperire şi i-a: “Să zidim aici o chilie şi tu să petreci aici, dar să nu ne despărţim, ci, să ne cercetăm unul pe altul”. Nu după multă vreme, însă, Sfântul Palamon s-a mutat din viaţa aceasta la cer, pe braţele iubitului său fiu sufletesc, ucenicul său.

 

Mai apoi, Pahomie a avut o altă viziune divină, în care un înger a venit la el îmbrăcat cu o “schimă” (gr. σχημα – haină călugărească), şi i-a dat regula pentru viaţa de obşte. Acest moment este considerat în istoria monahismului ca un fel de act de naştere a monahismului de obşte (cenobitic), pentru că până în acest moment asceţii creştini trăiseră capustnici în singurătate, şi nu în comunitate. Regula Sfântului Pahomie era o primă formă de viaţă monastică cenobitică, care dădea loc atât vieţii de obşte cât şi celei de liniştire; monahii trăiau în chilii separate, dar lucrau împreună pentru întrega comunitate şi făceau rugăciuni comune, pe lângă cele de la chilie.

Mai mult , Pahomie cel Mare a fost strict cu comunitatea de călugări care a început să crească în jurul lui. A dat fiecăruia aceeaşi mâncare şi îmbrăcăminte. Călugării mănăstirii îşi îndeplineau ascultările care le erau date pentru binele comun al mănăstirii. Călugărilor nu le era permis să deţină bani proprii sau să accepte ceva de la rudele lor. Sfântul Pahomie considera că o ascultare îndeplinită cu zel este mai importantă decât postul sau rugăciunea. Acesta cerea de asemenea de la călugări o respectare exactă a pravilei mănăstireşti, şi pedepsea aspru pe leneşi. Odată a refuzat chiar să vorbească direct cu propria lui soră pentru a se putea menţine detaşat de lume. (A vorbit totuşi cu aceasta, printr-un mesager, şi a binecuvântat dorinţa ei de a deveni călugăriţă; care la scurt timp şi-a întemeiat propria comunitate monahală de obşte).

Pahomie şi-a trăit restul vieţii sale având grijă de mănăstirea sa, făcând minuni, luptând cu demonii, şi desigur în rugăciune fierbinte. Aproape de sfârşitul vieţii sale a avut o altă vedenie: Domnul i-a dezvăluit viitorul monahismului. Sfântul a aflat astfel că viitorii monahi nu vor mai avea acelaşi zel în nevoinţele lor cum a avut prima generaţie, şi că aceştia nu vor avea sfătuitori experimentaţi. Aruncându-se cu faţa la pământ, Sfântul Pahomie a plâns cu amărăciune, strigând către Domnul şi cerându-I îndurare pentru aceştia. A auzit o voce care i-a răspuns: “Pahomie, ia aminte la îndurarea lui Dumnezeu. Călugării viitorului vor primi o răsplată, din moment ce şi ei vor avea ocazia să sufere greutatea vieţii de călugăr.”

În anul 348, Pahomie conducea aproape trei mii de călugări. Acesta a fost şi anul în care a fost infectat cu o formă de ciumă. Ucenicul său apropiat, Sfântul Teodor (17 mai), l-a îngrijit cu o dragoste de fiu. Sfântul Pahomie a murit în jurul anului 348 la vârsta de 53 de ani, şi a fost îngropat pe un deal din apropierea mănăstirii.

Obişnuia să spele picioarele pelerinilor

Înaintat în viaţa duhovnicească, Sf Pahomie îşi luase un canon personal şi obişnuia să şadă la poarta mânăstirii şi să aştepte pelerinii cărora le spăla picioarele atunci când ajungeau din arşiţa toropitoare a deşertului.

Într-o zi aflându-se la locul său obişnuit de la poartă, Sf Pahomie a văzut apropiindu-se din pustiu un pelerin obosit înveşmântat într-o haină modestă.

A pregătit vasul de apă şi s-a aplecat cu smerenie să spele picioarele pline de praf şi rănite de piatra deşertului.

În timp ce spăla picioarele misteriosului străin a observat în tălpile lui urmele cuielor…Când a privit în sus, a recunoscut faţa luminosă a Domnului Iisus. În acea clipă străinul s-a făcut nevăzut de lângă el dar i-a lăsat în suflet o negrăită bucurie. Domnul îi făcuse cinstea să-şi lase picioarele spălate…

9
May

Nu ai om? … ” Ecce Homo!”

   Posted by: admin   in Cuvinte duhovnicesti

eccehomo

   Expresia “Nu am om care sa mă arunce în scăldătoare!” este una folosită adeseori pentru a exprima lipsa unei cunoştinţe, a unei persoane care să pună o vorbă bună pentru a obţine un favor, un post mai bun, o promovare….

Nu mulţi cunosc însă că această expresie este de origine biblică şi a fost rostită de slăbănogul de la Scăldătoarea Vitezda în faţa lui Iisus, pentru ai explica cum a rabdat 38 de ani la marginea scaldatorii, cu nadejdea ca intr-o zi va veni un om care-l va ajuta sa se coboare in scăldătoare imediat după tulburarea apei, pentru a-şi redobândi sănătatea.

Acest om a apărut într-o bună zi…era mai mult decât un om, era Iisus Fiul lui Dumnezeu, care şi-a arătat puterea vindecându-l pe slăbănog numai cu cuvântul.

Nu avea om dar a găsit pe Dumnezeu!

Redăm mai jos căteva fragmente grăitoare din predica IPS  Antonie Plămădeală de la Duminica vindecării slăbănogului la scăldătoarea Vitezda: 

“ Evanghelia aceasta este o Evanghelie a comuniunii. Ne învaţă să purtăm grijă unii faţă de alţii, să trăim ca fraţii, să nu lăsăm pe nimeni în izolare, în singurătate, să nu lăsăm pe nimeni aşa cum a fost lăsat acel slăbănog care, timp de 38 de ani, n-a găsit un om care să-l ajute.

Se plâng unii că nu sunt iubiţi. Dar oare s-au gândit să iubească şi ei? Iubirea se întoarce spre cel ce iubeşte. Ea îl bucură întâi pe acela, deşi ea se întoarce apoi şi dinspre cel iubit. „Cel ce-si iubeşte fraţii, spune Sf. Ciprian, e onorat la rândul său cu preţul iubirii” (Despre gelozie si invidie, 16).

Pilat a rostit, arătându-L pe Iisus iudeilor în momentul Patimilor, acel enigmatic: „Iată Omul!(Ioan 19, 5). Nici nu ştia Pilat ce spune. Sau poate ştia. In socoteala lui de roman cinic, va fi închis în această formulă scurtă o întreagă filosofie. Iată cât valorează omul în faţa voastră, îl condamnaţi pe nedrept, dintr-o ambiţie pe care eu n-o înţeleg, dar trebuie să vă fac pe voie, ca să vă astâmpăr!

Iată Omul!” — omul pe care îl reclamaţi că a vrut să se facă rege. Are el acum înfăţişarea unui rege? „Iată-l pe împăratul vostru”, a mai zis Pilat, aruncându-le o batjocură. Asemenea împărat meritaţi. Desfigurat. Bătut. Desfiinţat ca om! „Să-l răstignesc pe împăratul vostru?” – „Nu avem alt împărat decât numai pe Cezarul de la Roma, au răspuns, „şi dacă nu-L răstigneşti, nu eşti prieten al Cezarului”.

Si au răstignit „Omul!” Evident, cu complicitatea lui Pilat, şi complicitatea lui e cu atât mai gravă, cu cât Il ştia si Il declara nevinovat. Fără să ştie exact ce face, Pilat dădea de fapt definiţia omului adevărat, a omului pentru alţii, a Omului Iisus Hristos care se născuse ca să slujească, nu ca să fie slujit, să se jertfească pentru alţii, nu să lase pe alţii să se jertfească pentru El.

„Iată Omul! …. Ecce Homo!”

Iată omul de omenie, iată omul model, ar fi trebuit să gândească Pilat, dar el a gândit cu totul altceva!

Iată Omul pe care-L aştepta slăbănogul de 38 de ani!

Iată Omul pe care-L aşteptăm şi noi. Pentru că avem si noi slăbănogelile noastre de 38, sau de mai putini, sau de mai mulţi ani, care aşteaptă pe cineva să ni le vindece. »

3
May

Onor femeilor mironosiţe de astăzi!

   Posted by: admin   in Cuvinte duhovnicesti

femei-mironosite

  Duminica a treia dupa Sfintele Paşti este închinată de Biserică femeilor mironosiţe care în dimineaţa Sfintei Învieri şi-au biruit frica şi au mers la mormântul Domnului pentru a completa ritualul înhumării.

Nu se aşteptau să găsească uşa mormântului deschisă şi nici că vor fi întâmpinate de un înger.

Dragostea lor faţă de Domnul Hristos a fost răsplătită din destul iar mirurile scumpe pe care le pregătiseră pentru a unge trupul lui Iisus s-au transformat în bucuria darurilor duhovniceşti al întâlnirii cu Iisus cel înviat.

Credincioşia lor a rodit şi a fost răsplătită. Cele dintâi care s-au învrednicit să-l vadă pe Domnul Înviat au fost femeile mironosiţe.

Au cuprins picioarele Domnului şi au plâns de bucurie, iar sufletele lor s-au umplut de pace!

Onor aducem azi tuturor femeilor creştine, mamelor noastre, soţiilor şi fetelor care asemenea femeilor mironosiţe de odinioară poartă în sufletele lor miruri de mare preţ cu care înfumuseţează viaţa noastră.

Duminica de astăzi le este închinată lor şi de aceea le mulţumim pentru darurile duhovniceşti cu care ne bucură mereu şi care dorim să fie sporite neîncetat .

 ” La mulţi ani  şi Hristos a înviat!”

Pr Teofil