Iubirea Tatalui….niciodata nu vom putea ajunge la o iubire asa devotata fata de om. Pe langa atributiile noastre zilnice, cred ca fiecare dintre noi ar trebui sa-si cultive dragostea dinlauntrul sau si sa o daruiasca mai des, fiecare sub diferite forme accesibile modului sau de vietuire.
Inteleg totusi ca oamenii sunt foarte diferiti, nespus de diferiti intre ei, fiecare cu un bagaj de experiente, mosteniri, transormari personale. De aceea cel mai la indemana pentru cei care sunt “fii ascultatori” sau incearca sa faca ceea ce simt in acord cu poruncile Dumnezeiesti, este sa fie foarte ingaduitori, in sensul de a nu-i acuza pe cei care sunt in etapa de neconstientizare a divinului din ei….pentru ca un om care este constient ca este si parte divina……se comporta total diferit de cel care nu se preocupa, sau nu a auzit in familie, sau i s-au intamplat lucruri foarte grele ce l au determinat sa se inchida sub o carapace…., sau a avut o copilarie nefericita si as continua cu fff multe motive care ii scuza pe unii oameni de anumite comportamente. Cred ca judecata cea mai dreapta o face doar Dumnezeu, pentru ca doar El poate simti ceea ce simte si fiul ascultator si cel risipitor. In toate pildele lui IIsus se arata lucrul cel mai important in viziunea mea, care deriva si din prima porunca-pe scurt “Iubeste L pe Domnul Dumnezeul Tau din toata inima ta si tot cugetul tau”-parca imi spune sa te straduiesti sa iubesti din toate puterile tale, adica incearca sa IUBESTI.-asta e cea mai importanta porunca si se manifesta atunci cand iubesti pe cei din jur…pentru ca in fiecare din semenii nostri este o particica de Dumnezeu…., aici pe pamant asta cred ca e misiunea fiecarui om creat de “Tatal-Dumenzeu”- care este perceput fiecare in felul sau. Daca fiul cel ascultator din parabola iubea pe “Tatal ” sau, atunci negresit ar fi sarit si el in bratele fratelui sau, cand a vazut ca a revenit pe drumul cel bun, dar in pilda nu spune ca nu ar fi facut o mai tarziu…deci poate a facut o mai tarziu , sper. Acum am intrat si eu in mica povestire…., foarte benefic in viziunea mea, este sa reflectezi asupra acestor pilde, si a foarte multor invataturi si si mai bine este sa pui in aplicare, pentru ca multe auzim, si usor uitam…., multi dintre noi ptintre care ma numar si eu uneori. Sper doar ca “Tatal” sa-mi atraga atentia ori de cate ori considera ca e bine pentru mine! Doamne Ajuta.

“Toata viata noastra morala incape aici: intre fiul risipitor si fratele lui.” C. Noica
Pilda aceasta a Fiului Risipitor (dupa unii, a Tatalui Risipitor) este una minunata, cu multe talcuri si talcuiri, inepuizabila, dar pentru mine a fost multa vreme si smintitoare. Parintele Savatie are o carte in care vorbeste despre dragostea lui Dumnezeu care, de multe ori, poate scandaliza pe cei “cuminti” (Dragostea care ne sminteste). Ei bine, pe de o parte, dragostea tatalui fata de fiul risipitor caruia ii da - fara a i se impotrivi fie si numai cu un cuvant - partea de avere pe care i-o cere, ospatul pe care il face bucuros de intoarcerea acestui fiu care cheltuise in desfranari tot ce ii daduse, pe de alta parte, refuzul fata de fiul mai mare de a ii da macar un ied sa se veseleasca cu prietenii (deci, unuia ii da o parte insemnata din avere si altuia nici macar un ied), toate acestea ar putea scandaliza pe un rationalist.

Sunt insa motive sa ne scandalizam sau nu??
Un tata are doi fii: unul mic si unul mare. Fiul cel mic cere si primeste, primeste si iroseste, iroseste si se goleste, se goleste si se dezgoleste, se dezgoleste inaintea tatalui sau si redobandeste. Dar de ce primeste? Este fiul cel mic, nu are experienta, nu are discernamant, daca tatal nu il va lasa sa plece se va razvrati si poate ca va ramane un razvratit toata viata. Este riscant ceea ce cere dar ii da, este singura sansa de a ajunge sa faca diferenta intre bine si rau, intre ce are si ce primeste, singura cale de a descoperi iubirea. Fiul cel mare nu primeste desi cere, de ce? Este fiul cel mare, acestuia i se ce cere maturitate in gandire, este copt la minte, a avut suficiente experiente din care a inteles sau ar fi trebuit sa inteleaga binele si raul (o fi fost si el fiul cel mic candva), acesta are discernamant si se vede acest lucru din ceea ce cere. Fiul mic cere ce crede ca i se cuvine, cel mare insa cere in stiinta de cauza un ied, fiul caprei (”oi si capre, oile de-a dreapta, caprele de-a stanga”), adica rodul neascultarii. A ales cu buna stiinta raul si de aceea nu primeste ca ii va fi spre osanda.

Este oare partinitoare dragostea tatalui??

Sa analizam un pic atitudinea celor doi fii si din punct de vedere etic.
Fiul cel mic cere partea de avere si pleaca intr-o tara indepartata. Se poate desprinde de aici un oarecare bun simt de care da dovada fiul cel mic. Respectul fata de tatal sau il impiedica sa-i iroseasca averea chiar sub ochii lui (cum ar fi de pilda respectul pe care il arata un fiu fata de parintii sai atunci cand nu fumeaza in prezenta lor). Pleaca undeva unde sa nu fie vazut de tatal sau, astfel, durerea acestuia din urma va fi mai mica, nu il va vedea cum se iroseste zi de zi. Fiul mare este nepasator la durerea tatalui, este lipsit de cel mai elementar bun simt, il indurereaza cu buna stiinta, ii spune cinic in fata cu cine vrea sa manance, cu prietenii sai, adica cu dusmanii tatalui sau (nu poate manca ied in casa tatalui sau, iar cei care nu sunt in casa tatalui sau nu sunt prietenii tatalui sau - “cei din afara Imparatiei”). Nu isi menajeaza parintele.

Ei, dar explicatiile sunt multe si mult mai interesante, insa pe mine niciuna din ele nu m-a multumit, nu m-a vindecat de “sminteala dragostei mai mari a tatalui pentru fiul cel mic ” pana deunazi cand, din iconomia Domnului, am aflat inca un talc care le-a armonizat pe toate celelalte si in lumina caruia am putut sa le inteleg si pe celelalte.
Ma simteam de multe ori in postura fiului mai mare (desi nici acum nu m-am intors din tara indepartata a pacatului) si il pizmuiam pe fiul mai mic ca poate iubi si poate simti iubirea. Sminteala mea de fapt in asta consta, consideram ca fiul mai mare nu poate iubi pentru ca nu poate simti iubirea tatalui si de aceea este rautacios cu toata lumea, si cu tatal si cu fratele, ca ei pot iubi si el nu. Doream din suflet ca Cineva sa ii poata impaca pe cei doi fii, sa ne impace intre noi, simteam ca de voi putea iubi pe acest frate al meu mai mic voi avea sansa sa ma apropii si de iubirea lui Dumnezeu, voi descoperi Iubirea. Stiam ca viata mea este fratele meu, de aici trebuie sa incep, dar cum?? (”Cine nu iubeste pe fratele sau pe care il vede nici pe Dumnezeu pe Care nu Il vede nu Il iubeste”). Iarasi ma nedumirea un lucru, fiul mare nu isi iubeste fratele mai mic, dar nici cel mic nu se spune undeva ca si-ar iubi fratele mai mare. Ma tulbura gandul ca fiul mare este condamnat la pieire pentru neiubirea lui cu atat mai mult cu cat il vedeam incapabil sa se salveze singur. Sentinta mi se parea ca este deja data. De curand am aflat insa ca, in aceasta pilda, foarte discret sta ascuns Cel ce ii impaca pe cei doi fii intre ei si pe amandoi cu Tatal. Este Fiul lui Dumnezeu - vitelul cel gras din care se hraneste fiul cel mic si la care este invitat fiul cel mare. Salvarea si a fiului mai mare de la El vine, de la Fiul lui Dumnezeu, Cel Unul nascut din veci din Tatal, Cel UNUL, nu este mai mare, nu este mai mic, este UNUL si contrasteaza puternic cu cei doi fii din Evanghelie si El a venit sa ii salveze pe amandoi, si nu numai atat, desi asta ar fi foarte mult, ci sa ii si imbogateasca, sa le dea mostenire vesnica, sa le dea nu partea de avere cuvenita, nu un ied, ci cat nu isi poate imagina sa si ceara cineva, covarseste cu darnicia Sa.
Fiul lui Dumnezeu contrasteaza cu fiul cel mic cand din porunca Tatalui (si nu din vointa proprie) pleaca in tara indepartata (”Precum M-ai trimis pe Mine în lume”…”Şi Tatăl care M-a trimis, Acela a mărturisit despre Mine”), deci din vrerea Tatalui pleaca nu sa cheltuiasca averea Tatalui ci sa-l rascumpere pe om si tot ce a pierdut omul in taramul pacatului (chipul asezat de Dumnezeu in om). Plecand din voia Tatalui, trimis de Tatal, ramane pururi in Tatal (”Au nu ai cunoscut Filipe ca Eu sunt intru Tatal si Tatal intru Mine?”). Ca si pe fiul cel mic, pe Fiul lui Dumnezeu iubirea Tatalui Il insoteste pretutindeni si permanent si El are incredintarea acestei Iubiri, nimic nu poate pune sub semnul indoielii iubirea Tatalui Sau, de aceea nu are nevoie sa Il incerce pe Tatal (”Dacă Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, că scris este: “Îngerilor Săi va porunci pentru Tine şi Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să izbeşti de piatră piciorul Tău. Iisus i-a răspuns: Iarăşi este scris: “Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău”). Nimic nu Il poate desparti de aceasta dragoste si impartaseste aceasta dragoste (”Că Tatăl iubeşte pe Fiul şi-I arată toate câte face El”, “Tatal iubeste pe Fiul, precum Fiul iubeste pe Tatal”).
Fiul lui Dumnezeu contrasteaza cu fiul cel mare cand primeste sa Se aduca pe Sine jertfa (si nu cere Tatalui nimic pentru Sine, si de cere ceva, cere pentru noi). Se da pe Sine pentru a ne impaca cu Tatal, pentru a ne face fiii Tatalui Sau. Fiul mare nu isi mai recunoaste tatal si nici fratele (”fiul acesta al tau”), Fiul lui Dumnezeu ne numeste, ne face frati ai Lui si fii ai Tatalui Sau (”Ci, du-te la fratii Mei, si spune-le ca Ma sui la Tatal Meu si Tatal vostru”). Mai mult, “fara de pizmuire partasi Dumnezeierii Sale ne face pe noi” cei cazuti prin neascultare (rugaciunea a VII-a din randuiala Sfintei Impartasanii). Fiul cel mare este rugat de catre tatal sa intre la bucuria fratelui sau pe care l-a iertat si l-a primit ca s-a intors cu bine, Fiul lui Dumnezeu Se roaga Tatalui sa ne ierte, sa ne pazeasca, sa ne faca mostenitori cu El si partasi Slavei Sale, imparte totul cu noi fara de pizma (”Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat”..”ma duc sa va gatesc voua locasuri..” ) si mai mult decat atat, ca dragostea Sa sa fie deplina face ceva ce intrece orice asteptare omeneasca, nu imparte doar niste averi, mosteniri, etc…, ci ne poarta intru Sine (”Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, … Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine”). In Sine ne uneste pe toti, incapem toti, este loc si pentru fiul mic si pentru cel mare si pentru Tatal. Tatal ii spune fiului mare “toate ale mele, ale tale sunt”, Fiul lui Dumnezeu nu are nevoie sa I Se spuna acest lucru, El stie ca “toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele”.

Fiul lui Dumnezeu nu pizmuieste, nu gelozeste, nu se indoieste de iubirea Tatalui, nu-I reproseaza Tatalui, asa cum noi am fi tentati sa o facem, ca Il jertfeste pe El pentru niste fii care au ales singuri drumul pribegiei, nu vine sa-I spuna “Cum Tata Ma iubesti de vreme ce Imi ceri sa mor pentru ei? Ma sacrifici pe Mine pentru ei, insemna ca pe ei ii iubesti mai mult decat pe Mine. Nu iti ajunge iubirea Mea, ce nevoie ai de ei?” - rationamente omenesti care ar putea fi considerate argumente neclinitite de catre logica umana.

Doamne ce minunat esti! Niciun cuvant nu este de ajuns spre a-Ti multumi pentru dragostea Ta cea mare care acum nu ma mai sminteste cand o vad in Fiul Tau, acum stiu ca nu iubesti mai mult pe unul sau pe altul, ci Tu iubesti pe Cel ce Se jertfeste mai mult “Aceste este Fiul Meu Cel iubit intru care am binevoit”, Tu iubesti la fel si pe fiul mic si pe cel mare si pentru ei Il sacrifici pe Fiul Tau care a primit sa moara ca sa-i impace si sa-i rascumpre pe amandoi. Fiul cel mic mananca averea cu desfranatele, fiul cel mare cere sa mananace un ied cu prietenii, Fiul lui DUmnezeu are o alta mancare de mancat “Caci mancarea Mea este sa fac voia Tatalui Meu care este in Ceruri, care M-a trimis pe Mine”, iata mancarea care da viata, mancarea primilor ii duce la moarte, mancarea care salveaza este implinirea poruncilor.

Slava Tie Doamne, Slava Iubirii Tale nemarginite, Slava Tie!

legat de acesta pilda sta si cantarea atat de cutremuratoare “Bratele parintesti”:
http://www.crestinortodox.ro/cantari-bisericesti-audio-mp3/manastirea-christiana-cantari-psaltice-audio/manastirea-christiana-bratele-parintesti-audio-88091.html