Istoric Program Galerie Sf.Moaste Evenimente Tamaie Invataturi Inregistrari Cantari Linkuri Contact Blog
 
 
 

 

 

 

 



Maica Domnului
Prodromita

Asculta

Inapoi
Avortul e crimă?

„înainte de-a te fi urzit în pântecele maicii ÅŸi înainte
ca să fi ieÅŸit din pântecele mamei tale,
te-am sfinÅ£it ÅŸi te-am rânduit prooroc”.
(Ieremia 1, 5).

AÅŸa sună glasul lui Dumnezeu către tânărul profet Ieremia, Åži păcatul onaniei ÅŸi fărădelegea avortului nimicesc un om în toată realitatea lui sufletească, nemuritoare.

Din om numai trupul creÅŸte, îÅŸi formează părÅ£ile ÅŸi se alcătuieÅŸte prin încheieturi, sufletul este, din clipa în care poÅ£i zice: aici e viaţă de om; sufletul nu se alcătuieÅŸte, ci se manifestă alcătuind trupul ÅŸi lucrând prin el. Din ora întâlnirii elementelor de viaţă în sânul mamei, sufletul creat de Dumnezeu este de faţă ÅŸi pruncul poate să spună, ceea ce spune conÅŸtiinÅ£ei omeneÅŸti: sunt aici, Mamă! Mai înainte ca să fi ieÅŸit din leagănul de carne ÅŸi de sânge al mamei, Ieremia era prooroc sfinÅ£it.

Când Fecioara neprihănită din Nazaret cercetează pe sfânta Elisabeta în munÅ£ii Efraim, Ioan, după spusele îngerului, în a ÅŸasea lună conceput, tresaltă de bucurie. El de-acum este Înaintemergător al „Bunei Vestiri” evanghelice, de-acum nedeplin alcătuit în sânul mamei. Se bucură de prezenÅ£a lui Iisus în sânul Fecioarei sfinte, de Hristos Domnul care intrase în Palatul său abia de-o lună. Iisus ÅŸi Ioan erau de faţă, erau de-acum acei care vor să fie, iar Ieremia era investit cu înalta menire de prooroc ÅŸi sfinÅ£it.

Cine s-ar fi atins de ei în orice timp din durata petrecerii lor în sânul mamei, ar fi ucis pe Înaintemergătorul Ioan sau pe Ieremia profetul, sau pe Iisus Domnul. Cu acelaÅŸi drept ÅŸi fără teamă de a greÅŸi spunem despre fiecare făt conceput: cine-l pierde, asasinează; cine întinde mâna asupra lui îl omoară, prăpădeÅŸte o viaţă de om ÅŸi va răspunde înaintea Dreptului Judecător mai mult decât va răspunde ucigaÅŸul din drumul mare. „Un copil de-o zi nu-i mai puÅ£in om decât este tatăl său”4, scrie Bossuet în meditaÅ£ii. Nu-i lipseÅŸte decât numele.

Din momentul întâlnirii celor două celule vitale, fătul, care s-a format sunt omeneÅŸti. Nu este doar o viată omenească, aÅŸa cum ar fi într-o altă parte a organismului mamei, ci un principiu de viaţă de sine stătător, de esenţă spirituală, - fiind izvor de viaţă omenească ÅŸi de acÅ£iuni omeneÅŸti - care investeÅŸte cu însuÅŸiri de persoană distinctă de a mamei - deÅŸi nu separată - căsuÅ£a de carne ce se alcătuieÅŸte treptat în sânul mamei.

Odată fecundat, ovulul în tăcerea adâncă a pântecului, o activitate organică, o muncă celulară uimitoare, se desfăşoară înlăuntrul lui. Ceva din interiorul micului corp conduce jocul fenomenenlor chimice ÅŸi biologice în favoarea tinerei vieÅ£i. AÅŸa cum nevăzutele unde luminoase sau sonore stau nebănuite până ce un aparat de radio sau candelabru receptor nu le dovedeÅŸte prezenÅ£a prin efectul lor, aÅŸa cum sufletul spiritual de faţă nevăzut în oul fecundat, îÅŸi arată prezenÅ£a treptat după cum se formează embrionul, prin efectele lui, mai întâi biologice, vegetale, animale ÅŸi în urmă de tot intelectuale ÅŸi volitive, când instrumentul este împlinit ÅŸi asta, o ÅŸtim, mult timp încă după ce s-a născut.

Åži acum, de faţă în sânul mamei, sufletul, care peste atâÅ£ia ani poate va săvârÅŸi minuni de virtute ÅŸi uimitoare avânturi de gândire, guvernează substanÅ£ele materiale împrumutate din lumea ce-l înconjoară - trupul mamei - ca să ajungă la Å£inta finală, la fătul viabil, - cu putere de-a trăi ÅŸi în afara sânului matern, - aÅŸa cum ÅŸi în noi, acum, sufletul dăruieÅŸte ÅŸi menÅ£ine viaÅ£a în trup. Iată de ce profesorul Pinard spune că nici mama, nici tata, nici medicul nu pot să suprime ceea ce se găseÅŸte în sânul mamei, pentru că suprimă un copil25.

În dezvoltarea lentă, sigură, precisă, după un plan dinainte stabilit, grupul de celule nu cunoaÅŸte popasuri, limite, întreruperi ÅŸi reîntreruperi pe alt plan, ca să fii ispitit să spui: aici începe viaÅ£a vegetativă aici viaÅ£a senzitivă, viaÅ£a omenească raÅ£ională, acum e momentul, ba acum în care sufletul spiritual este creat ÅŸi vărsat în noua făptură.

Sufletul nu este legat de vreun organ. în unele îÅŸi exercită puterea vegetativă, printre altele, cea senzitivă ÅŸi prin mijlocirea altora, cum este a creierului, îÅŸi manifestă facultăţile spirituale, fără să le fie organul, ci doar instrumentul, aÅŸa cum nu poÅ£i afirma că vioara Stradivarius este organul muzicii alese ÅŸi nu instrumentul însufleÅ£it de talentul sau geniul virtuosului. Am putea spune: pe măsură ce vioarei i se alătură câte o coardă, până la deplina ei alcătuire, pe aceeaÅŸi măsură sunetele devin muzică, melodie ÅŸi desăvârÅŸită cântare instrumentală.

Asemănarea este pentru trupul care se formează în sânul mamei: pe măsură ce cresc organele, aceste strune ale sufletului, viaÅ£a lui se manifestă tot mai desăvârÅŸită, până ce ajunge la puterea de a-ÅŸi arăta puterile spirituale. Talentul autentic al muzicantului, deÅŸi de faţă în vioara strânsă sub bărbie, dar lipsită de unele coarde, totuÅŸi nu se dă pe faţă decât cu instrumentul desăvârÅŸit desăvârÅŸit lucrat ÅŸi bine încordat.

Sufletul spiritual, deÅŸi de faţă în familia celulelor din sânul mamei, nu se poate vădi în specificul lui: gândirea, voinÅ£a, cu un cuvânt conÅŸtiinÅ£a ÅŸi personalitatea, decât în ora în care „instrumentul” căruia îi este strâns unit formând un singur tot ÅŸi-o singură făptură, ajunge la împlinirea necesară. Nu sufletul lipseÅŸte, ci exerciÅ£iul facultăţilor lui spirituale. Iar ghemul cald de viaţă în prodigioasă fermentaÅ£ie, că este în prima zi sau a ÅŸaptea lună a conceperii, este însufleÅ£it de spiritul lui Ieremia ales profet încă de atunci, sau de al lui Ioan Botezătorul tresărind de bucurie în prezenÅ£a lui Iisus distinct de Sfânta Fecioară, dar încă nedespărÅ£it de ea ÅŸi ascuns în ea, sau de un alt suflet omenesc căruia încă nu i s-a dat pe pământ un nume, dar în ceruri i s-a hărăzit un înger păzitor ÅŸi i s-a scris numele în destinul celor ce nu pot să aibă capăt. Iată de ce mama, prin sânu-i binecuvântat, cuprinde două nemuriri a pruncului ÅŸi a ei.

Pe cale de a deveni om deplin, fătul legat de interiorul mamei este însufleÅ£it de un identic principiu ÅŸi izvor de viaţă care însufleÅ£eÅŸte pe părinÅ£i. Eul conÅŸtiinÅ£ei este de faţă, aÅŸa cum este de faţă la pruncul neajuns la anii priceperii, cum e de faţă la omul matur în somn sau într-o stare de vremelnică sau perpetuă alienare.

În sânul mamei este o adevărată viaţă omenească ce se dezvoltă deosebit de a mamei, cu altă Å£intă, spre alt rost: o viaţă cu o natură omenească identică cu aceea a părinÅ£ilor. Prin urmare: independent de orice consideraÅ£ie din afară, de orice apreciere a Statului care încă nu recunoaÅŸte pruncului o „existenţă oficială”, fătul din pântecele mamei are însuÅŸirile unei persoane omeneÅŸti, cu toate drepturile ce îi revin unei fiinţă spirituale, cu toate privilegiile pe care nimeni, niciunde, nici o lege ÅŸi nici o putere legiuitoare nu i le poate viola fără a viola totodată ÅŸi legea morală ÅŸi orânduirea juridică întemeiată pe firea lucrurilor.

Ce poate să modifice aici consideraÅ£ia unor „specialiÅŸti”, ochii unor femei interesate ÅŸi voturile unor parlamentari? Oare existenÅ£a lui Dumnezeu a depins de numărul voturilor în Asamblarea Legiuitoare de pe vremea revoluÅ£iei franceze? Oare dreptul natural al pruncului la viaţă depinde de prezenÅ£a sau absenÅ£a deputaÅ£ilor într-o sesiune parlamentară, de fluctuaÅ£iile opiniei publice, de interesele anumitor profesioniÅŸti, de părerea anumitor „savanÅ£i”, sau de voinÅ£a anumitor femei care ar putea decide nuanÅ£a legii în Codul Penal, cum de fapt s-a întâmplat în unele locuri?

Dacă fătul cuprins de mamă este aevea o persoană omenească, atunci orice atentat la viaÅ£a lui este un atentat la o persoană, care este scop în sine, care nu poate să fie folosită de mijloc, care se bucură de drepturi a căror violare au ecou în eternitate ÅŸi în adâncul conÅŸtiinÅ£ei vinovatului. Chiar lovit de îndoială că aici este sau nu ceva nemuritor, întreb cu Dr. Clement, oare ai putea fără păcat grav ÅŸi vină mare să atentezi la viaÅ£a pruncului? Oare vânătorului, îndoindu-se că în tufa e o fiară sau un copilaÅŸ, trage ÅŸi ucide, i se va primi justificarea: nu eram sigur dacă este un om sau o fiară, de aceea am tras? Nu, ci va fi socotit vinovat, tocmai pentru că a tras în nesiguranţă. Åži mamei să-i fie îndreptăţită o atare motivare?

Să ne formăm bine conÅŸtiinÅ£a: omul nu este om prin faptul că se naÅŸte, ci prin faptul că este conceput în sânul unei mame. Aceasta, independent de orice legislaÅ£ie pozitivă omenească. Dacă încă nu este printre noi, nu înseamnă că nu este dintre noi. Are, din prima clipă a conceperii lui, natură omenească, principiu de viaţă omenească, adică suflet omenesc, acel izvor al faptelor spirituale, acel eu care-l constituie icoana imortală a lui Dumnezeu, acea „suflare de viaţă” care-l face distinct ÅŸi deosebit de mamă, corp aparte cu viaţă proprie, a cărui sânge vărsat nu este mai puÅ£in decât sângele lui Abel sau decât sângele copilaÅŸilor uciÅŸi de Irod. Acesta este ecoul în ceruri ÅŸi pe pământ al întâlnirii fecunde a celor două iubiri părinteÅŸti.

Care este locul ÅŸi rolul mamei în această dramă începută, în această viaţă care a prins rădăcini de i se duce vestea până în cele mai tainice ascunziÅŸuri ale trupului ei, mobilizând totul pentru noua făptură? De netăgăduit, este strânsă dependenÅ£a organismului în dezvoltare de acela al mamei precum ÅŸi acela al mamei, de al fătului cuprins în ea. FuncÅ£ii cu totul noi se deÅŸteaptă în ea ÅŸi somnolenÅ£ele atâtor puteri aÅ£ipite se trezesc nu numai în organele strict feminine, ci în sânge, în echilibrul hormonal, în psihic.

Dar micul ouÅŸor desprins de ovar s-a separat oarecum de interesele colectivităţii materne, căreia nu i se va mai integra ÅŸi efemera lui existenţă va sfârÅŸi prin înrădăcinarea în substanÅ£ele pântecelui unde va creÅŸte, se va organiza ca un oaspete la masa trupului mamei. Intre cele două organisme nu va mai fi continuitate de Å£esături, ci doar o alipire strânsă, iar mama nu va mai fi pentru mica făptură decât ministrul economiei ÅŸi, deodată, ÅŸi grânarul -biologic.

De la prima schiÅ£are a vieÅ£ii, embrionul uman îÅŸi organizează sistemul circular independent de-al mamei, aÅŸa că între vasele sanguine ale lui ÅŸi ale mamei nu există nici o comunicare directă ÅŸi nici sîngele ei nu se amestecă cu sângele lui. Este atât de accentuată această individualitate ÅŸi independenţă sanguină încât agentul patogen al unor stări de boală cuprins în sângele mamei, nu poate să treacă bariera placentei ca să invadeze pe al fătului.

AÅŸa, de pildă „anemia pernicioasă” care alterează profund aspectul microscopic al elementelor ce constituie sângele matern, lasă neÅŸtirbită compoziÅ£ia celulară a sângelui micului om26. El îÅŸi are propriile contracÅ£ii vasculare, inima lui bate într-un ritm mult mai accelerat decât acela al mamei, aÅŸa ÅŸi pulsul. Toate acestea ne dovedesc existenÅ£a anterioară din alt început a unui principiu unificator, organizator, independent de-al mamei, urmărind scopuri proprii.

Mama nu poate să-l socoată ca un element al ei, propriu, alcătuire a corpului ei, fiindcă e legat de ea. Noi suntem legaÅ£i ÅŸi de ambientul în care trăim, de aer, de oxigen, de hrană, tară să formăm cu ele un trup, un tot organic, o fiinţă, ci ne păstrăm viaÅ£a noastră organizată autarhic, într-un anumit sens.

Copilul din sânul mamei, în orice clipă, nu poate fi considerat nici ca un organ al trupului ei de care să dispună după bunul plac, din moment ce noua fiinţă nu e produsul unic al ei, nici nu se integrează definitiv în ea, nici nu are continuitate de Å£esături sau vase de sânge, cât de fine pot fi ele, cu a trupului mamei.

Parazit încă nu este cum sunt polipii ÅŸi tumorile care se operează, deoarece are vase sanguine, sânge ÅŸi inimă proprie ÅŸi nu soarbe sângele ÅŸi limfa mamei, cum fac paraziÅ£ii. De altfel paraziÅ£ii totdeauna se impun cu violenţă tiranică ÅŸi sunt din fire potrivnici organismului pe cheltuiala căruia trăiesc ÅŸi pe care-l subestimează lent. Sunt o anomalie ÅŸi niciodată o accesiune firească la organism. Până ce fătul este aÅŸteptarea solemnă, vitală, sărbătorească a întregului organism matern, este oaspetele pentru care s-a gătit patul de marmoră albă ÅŸi porfir, el este găzduit aici ca un chiriaÅŸ iubit ÅŸi visat.

Dacă vederi cu desăvârÅŸire uÅŸuratice ar sprijini faptele mamei ucigaÅŸe, mă întreb: oare pruncul nou născut ÅŸtie ceva despre lumea din jur, judecă, reacÅ£ionează? Oare nu este tocmai ca cel din sân? Că este independent de mamă prin naÅŸtere, nu-i schimbă valoarea, deoarece ÅŸi în pântecele mamei fiind, cu multe săptămâni înainte de naÅŸtere este viabil ÅŸi poate trăi de sine stătător, ÅŸi, dacă totuÅŸi, trăieÅŸte în intimă legătură cu mama, nu înseamnă că este o parte a ei, ci doar că ambientul sânului îi este încă priicios dezvoltării.

De altfel nici naÅŸterea, prin care s-ar părea că se stabileÅŸte definitiv independenÅ£a copilului de mamă, nu este o separare definitivă, pentru că întreg organismul mamei lucrează pentru copil ÅŸi copilul influenÅ£ează organismul matern făcându-l să elaboreze laptele ce-l nutreÅŸte ÅŸi a cărui compoziÅ£ie chimică se modifică potrivindu-se treptatei creÅŸteri a copilului. Mama, ÅŸi după naÅŸterea copilului, este floarea-soarelui; se întoarce întreagă spre el, iar copilul rămâne atârnat de izvorul laptelui.

În regiunile în care mersul civilizaÅ£iei nu a denaturat firea lucrurilor, mamele fac un popas firesc cât durează alăptarea, încetând darea pe care o plăteau lunar naturii, încât eventualul nou oaspete zăboveÅŸte nu cumva să împovăreze mama ÅŸi s-o lipsească în dragoste faţă de cel mai înainte născut. Multă vreme după naÅŸtere, mama simte în întreg organismul ei că nu s-a despărÅ£it de copil ÅŸi, totuÅŸi, copilul este de sine stătător, persoană omenească cu drepturile ÅŸi privilegiile ei, aÅŸa precum ÅŸi în sân, legată de ea, cum suntem noi de hrană, de aer, de casă, de pat, era o astfel de făptură prin sufletul lui nemuritor ÅŸi organizaÅ£ia-i proprie trupească, cu drepturile pe care le deÅ£ine orice persoană omenească oficial recunoscută de stat.

IndependenÅ£a copilului, în organizarea lui intimă, de viaÅ£a ÅŸi organismul mamei, reiese ÅŸi din faptul constatat că pruncul mai trăieÅŸte după moartea mamei gravide, care, operată 25 minute cel mult după expirare, naÅŸte postum în aproape cincizeci de cazuri copii vii, care au continuat să trăiască. Ce să spunem despre cazurile excepÅ£ionale?

Trupul neînsufleÅ£it al mamei sfântului Donat ar fi aÅŸteptat trei zile, până când o rudă mai curajoasă a satisfăcut dorinÅ£a exprimată de moartă înainte de expirare, de-a i se deschide sânul ÅŸi aduce la lumină pe acela care ajunse un mare apostol al celor robiÅ£i.

Paulina de Schwarzenbourg, cumnata ambasadorului Austriei, pieri într-un incendiu izbucnit cu ocazia ospăţului lui Napoleon, 10 decembrie 1810. în ziua următoare a fost eliberat din sânul ei un copil viu. După un naufragiu care înghiÅ£i patruzeci persoane înecate în Sarra din Lorena, în 28 martie 1846, s-a găsit copilul viu în cadavrul unei femei pescuite în 31 martie, deci cu patru zile în urma nenorocirii27.

„Cu acelaÅŸi drept cu care se favorizează avortul - scrie Dr. Freunenberg - se poate favoriza ÅŸi pretinde uciderea pruncilor născuÅ£i; ÅŸi tot aÅŸa se va putea ajunge la obiceiul - pe alocurea actual - al anumitor populaÅ£ii sălbatice, să suprime pe cei bătrâni în timpul foametei ca să reducă numărul celor ce mănâncă. Motivul care te-ar face să distingi aceste două ordine, că anume omul este prin naÅŸtere, iar embrionul este doar o parte a trupului mamei, cu anevoie s-ar putea susÅ£ine de cine are formaÅ£ie ÅŸtiinÅ£ifică.

Din clipa fecundării a luat naÅŸtere o persoană… ÅŸi faptul că embrionul nu-i capabil încă de-o viaţă autonomă, nu constitue încă o diferenţă fundamentală, deoarece capacitatea aceasta nu se dezvoltă dintr-o dată, ci creÅŸte cantitativ, gradat. Nu se poate afirma, prin urmare, că embrionul într-un moment oarecare al dezvoltării să fie de-o natură esenÅ£ial diversă de aceea a omului ivit la lumină28.

Mamă, mamă, sunt aici!

Aşa glăsuieşte credinţa, aşa confirmă ştiinţa, aşa mărturiseşte conştiinţa.

Fragmente  din vol. "Mama" de pr Ioan Suciu

 

Evenimente

• undefined
• SÄ‚-I...
• undefined

Calendar

• Nasterea Cinstitutului Slavitului Prooroc, Înaintemergatorul si Botezatorul Ioan (Sânzienele)
• Soborul dreptilor Zaharia si Elisabeta
• Sf. Nou Mc. Panaghiot Chesarineanul, cel ce în Constantinopol a marturisit la anul 1765"

 
 
 
Istoric Program Galerie Evenimente Invataturi Inregistrari Cantari Linkuri Contact Blog
                 
        @ Schitul Darvari 2008