Archive for March, 2013

16
Mar

Misterul “hainelor din piele” de la creaţie

   Posted by: admin   in Cuvinte duhovnicesti

adam-si-eva

„Apoi a făcut Dumnezeu lui Adam şi femeii îmbrăcăminte din piele şi i-a îmbrăcat”

În episodul izgonirii lui Adam din Rai există un moment enigmatic şi greu de tâlcuit. După căderea în păcatul neascultării, Dumnezeu le face primilor oameni îmbrăcăminte din piele. „Apoi a făcut Domnul Dumnezeu lui Adam şi femeii îmbrăcăminte din piele şi i-a îmbrăcat” (Facerea 3, 21). În cele ce urmează ne-am propus să  vorbim despre semnificaţia hainelor de piele.

Pentru a înţelege mai bine acest moment, propunem să prezentăm pe scurt evenimentele relatate de dreptul Moise în capitolele 2 şi 3 ale cărţii Facerea, evenimente care au legătură cu semnificaţia „hainelor de piele”: Adam şi cu Eva erau amândoi goi şi nu se ruşinau (Fc. 2, 25); Adam şi Eva nesocotesc porunca lui Dumnezeu şi mănâncă din pomul cunoştinţei binelui şi răului (Fc. 3, 6); Adam şi Eva şi-au acoperit trupurile cu veşminte din frunze (Fc. 3, 7); Adam şi Eva se ascund de Dumnezeu din cauza ruşinii pentru goliciunea lui (Fc. 3, 8-10); Dumnezeu anunţă pedeapsa pentru păcatul oamenilor (Fc. 3, 16-19); Dumnezeu face haine de piele şi îi îmbracă pe primii oameni, încetând deci să mai fie goi (Fc. 3, 21). Din această înşiruire de evenimente vedem că este un timp când Adam şi Eva erau goi, dar nu se ruşinau, intervine apoi păcatul neascultării, după care goliciunea trupurilor lui Adam şi Eva este de nesuportat. Ei se ruşinează şi încearcă să se acopere cu frunze. Dumnezeu însuşi le lucrează cu „mâna sa” haine de piele pentru bărbat şi femeie. Ce ar putea fi aceste haine de piele? Dacă mergem la înţelesul imediat al textului, ele sunt un fel de acoperăminte sau veşminte rudimentare făcute din pielea unui animal. Cuvântul evreiesc kathoneth, care desemnează hainele de piele, se referă la o haină lungă, asemenea unei tunici, care se întinde de la umeri până la genunchi. Şi în alte locuri este pomenită o astfel de haină. „Şi iubea Israel pe Iosif mai mult decât pe toţi ceilalţi fii ai săi, pentru că el era copilul bătrâneţilor lui, şi-i făcuse haină lungă şi aleasă” (Fc. 37, 3). „Apoi a luat Rebecca haina cea mai frumoasă a lui Isav, fiul ei cel mai mare, care era la ea în casă, şi a îmbrăcat pe Iacov, fiul cel mai mic; iar cu pielea iezilor a înfăşurat braţele şi părţile goale ale gâtului lui” (Fc. 27, 15-16). În aceste două locuri din Vechiul Testament,  kathoneth -ul de la Facerea cap. 3, hainele de piele făcute de Dumnezeu corespund cu haina pe care Rebecca a pus-o pe umerii lui Iacov sau cu haina pe care Iacov-Israel a dat-o lui Iosif.

Haina ca o binecuvântare şi moştenire

Remarcăm că haina nu era doar un accesoriu vestimentar, ci ea semnifica o moştenire pe care părintele o lăsa fiului. Vedem în cazul lui Isav şi a lui Iacov că haina este asimilată binecuvântării pe care Isaac o transmite fiilor săi. Revenind la episodul de la Facerea cap. 3, hainele de piele pe care Dumnezeu le dă primilor oameni semnifică într-un fel şi o binecuvântare a Creatorului, şi o moştenire pe care primii oameni, la rândul lor, o vor transmite fiilor lor. Aşa cum Dumnezeu i-a îmbrăcat pe oameni pentru a nu fi goi, şi deci vulnerabili intemperiilor şi naturii care le era potrivnică – „blestemat va fi pământul pentru tine!… spini şi pălămidă îţi va rodi el şi te vei hrăni cu iarba câmpului” (Fc. 3, 17-18) – la rândul lor patriarhii poporului ales au dat haina de preţ fiilor lor ca o moştenire şi binecuvântare. Haina are în acest context semnificaţia unui început bun, unui bun start în viaţă, unui ajutor la început de drum. Dumnezeu este primul care oferă acest ajutor primilor oameni, iar ulterior această imagine este reprodusă de fiecare om în parte, în interiorul familiei lui.

Pogorământ din partea Creatorului

Pe lângă acest aspect pozitiv, tradiţia bisericească a păstrat şi un aspect negativ al hainelor de piele. Ele apar în urma căderii în păcat a primilor oameni şi sunt un pogorământ din partea Creatorului. Hainele de piele sunt făcute de Dumnezeu, dar pentru ele a trebuit să moară un animal. Pentru prima dată apare în lume ideea sacrificiului, numai că, în această ipostază, Dumnezeu este cel care sacrifică una din creaturile sale pentru om. În acest episod vedem că primul sacrificiu sângeros a fost făcut de Dumnezeu pentru ca primii oameni să aibă cu ce să-şi acopere trupurile. La Levitic 7, 8 se spune: „Când preotul aduce jertfa arderii de tot cuiva, pielea jertfei aduse va fi a preotului”, arătând că în cadrul jertfei pielea animalului avea un rol special. Era dăruită preotului pentru fabricarea veşmintelor cultice sau pentru a fi folosită în diferite alte moduri la templu. La Ieşirea 26, 14 se arată că la acoperirea cortului sfânt s-au folosit pieile jertfelor: „După aceea să faci cortului un acoperiş de piei roşii de berbec şi încă un acoperiş de piei de viţel pe deasupra”. Hainele de piele semnifică în cazul primilor oameni pierderea inocenţei primordiale, pierderea harului şi a înţelepciunii, precum şi un mod de vieţuire specific Raiului. Hainele de piele arată pierderea adevăratei vieţi, şi implicit apariţia unui compromis în existenţa omului, un compromis, sau o a doua natură, cu care omul este înveşmântat pentru a supravieţui în lumea creată.  „De veşmântul cel de Dumnezeu ţesut m-am dezbrăcat eu, ticălosul, prin sfatul vrăjmaşului, neascultând porunca Ta cea dumnezeiască, Doamne. Şi m-am îmbrăcat acum cu frunze de smochin şi cu haina de piele; căci m-am osândit a mânca prin sudori pâinea cu muncă; şi pământul a fost blestemat să-mi rodească spini şi pălămidă. Ci Tu, Cel ce Te-ai întrupat din Fecioară în anii cei de apoi, chemându-mă, iarăşi adu-mă în Rai” (cântare la slujba Vecerniei din Duminica izgonirii lui Adam din Rai).

Goliciunea a fost ascunsă cu „piei moarte”

În interpretarea Sfinţilor Părinţi, hainele de piele exprimă viaţa biologică a omului şi mortalitatea naturii alterate de după păcat. Teologul grec Panayotis Nellas a acordat o atenţie deosebită „hainelor de piele” în lucrarea sa „Omul, animal îndumnezeit”. El a arătat că hainele de piele sunt mortalitatea biologică (nekrotes) care a devenit a doua natură a omului de după cădere. Ideea că mortalitatea „înveşmântează” după cădere natura omului este exprimată şi de Sfântul Grigorie de Nyssa, care spune, citat de teologul grec, că Adam „şi-a ascuns goliciunea de jur împrejur cu piei moarte” (nekron dermates). Această nouă stare schimbă pentru omul căzut viaţa în supravieţuire, iar valoarea principală a vieţii lui nu mai este comuniunea, ci salvarea individuală. Misterul „hainelor de piele” nu poate fi înţeles fără persoana Mântuitorului Iisus Hristos. Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat, a asumat „hainele de piele” ale naturii umane, adică mortalitatea şi stricăciunea omului căzut, dar le-a supus voii lui Dumnezeu. Voinţa naturală a omului a supus-o voinţei divine, şi „hainele de piele” devin mijlocul prin care omul este transformat. Folosindu-se de moarte, Hristos schimbă „hainele de piele” ale naturii sale umane într-o nouă realitate, o realitate hari-că, îndumnezeită. În Hristos vedem că destinul „hainelor de piele” nu este moartea, ci învierea.

*Articol semnat de Marius Nedelcu, Ziarul Lumina, 16 martie 2013

Comments Off on Misterul “hainelor din piele” de la creaţie
13
Mar

Sfaturi duhovniceşti ale Sfântului Simeon Noul Teolog

   Posted by: admin   in Cuvinte duhovnicesti

“Faţă de Dumnezeu trebuie să-ţi păzeşti conştiinţa curată, ca toate câte le ştii că nu slujesc Lui, să nu le faci; faţă de părintele tău, ca să faci tot ce îţi spune potrivit scopului pe care-îl urmăreşte, neadăugând şi netăind nimic; faţă de oameni trebuie să-ţi păzeşti conştiinţa, ca cele ce tu le urăşti, altuia să nu le faci; iar faţă de lucruri trebuie să te fereşti de trecerea măsurii în tot ce faci: în mâncare, în băutură şi în îmbrăcăminte. Simplu grăind, toate câte le faci ca în faţa lui Dumnezeu, ca să nu fii mustrat în vreo privinţă de conştiinţă.”

“Neascultând de un povăţuitor iscusit, nu-ţi dai seama de limitele puterii tale, te supraevaluezi, n-are cine te face atent la scăderi şi greşeli ale tale.”

“Mintea încălzită de dorul lui Dumnezeu, nu mai acordă atenţie gândurilor străine de El. Inima nu se mai îngustează prin plăcerea pentru lucrurile mărginite la care se referă aceste gânduri, ci se încălzeşte de dragostea lui Dumnezeu cel nesfârşit şi îi cântă cu foc.” (Sfântul Simeon Noul Teolog – din Filocalie – Metoda sfintei rugăciuni şi atenţiuni)

“Dumnezeu nu este nicăieri pentru cei ce privesc trupeste, căci e nevăzut. Dar pentru cei ce înteleg duhovniceste este pretutindeni; căci e de față, fiind în toate si în afară de toate. El este în toate și aproape de cei ce se tem de El (Ps. LXXXIV, 10), dar mântuirea Lui e departe de cei păcătoși (Ps. CXVIII, 155). ”

“Nu dărîma casa ta, voind să o zidesti pe a vecinului. Să stii că lucrul acesta e obositor și greu. Ia seama ca nu cumva hotărîndu-te la aceasta, să o dărâmi și pe a ta și să nu poți să o zidesti nici pe a aceluia”.

(Din cele 225 de capete teologice si practice a le celui între sfinti părintelui nostru Simeon Noul Teolog egumenul Mănăstirii Sfântul Mamas de Xirokerkos, una sută capete făptuitoare si de Dumnezeu cuvîntătoare – practice si teologice.)

“Căci strugurii mai întâi sunt călcaţi de oameni şi apoi sunt zdrobiţi sub piatra şi le storc tot mustul; dar pe omul în care intră frica de Dumnezeu, însăşi aceasta frică îl face să fie călcat de toţi oamenii. Iar când aceea a curăţit şi a zdrobit desăvârşit simţirile sale trupeşti de mândrie şi slavă deşartă, atunci sfânta smerenie, piatra cea înţelegătoare, cea prea uşoară şi bună, căzând de sus şi storcând toată umezeala poftelor trupeşti şi a patimilor, nu lasă fără de folos sufletul stors, ci-l adapă cu izvor de lacrimi, izvorăşte apa cea vie, tămăduieşte rănile păcătoase, spală puroiul şi rănile, şi zăpada nu este atât de strălucitoare cum se vede acest om.” (Sf. Simeon Noul Teolog despre pocaință ca drum de la moarte la Înviere)

„Maica Domnului este Stăpâna şi Împărăteasa şi Doamna şi Maica tuturor sfinţilor, iar sfinţii sunt slujitorii ei precum Maica este a lui Dumnezeu. Pe de altă parte, sunt fiii ei, întrucât se împărtăşesc din preacuratul trup al fiului ei ”. (Filocalia vol. VI. P. 155)

“Postul, acest doctor al sufletelor noastre, (…) îl face pe fiecare să ia aminte la sine însuşi şi-l învaţă să-şi amintescă de păcatele şi de lipsurile sale.”

„Tăcerea buzelor, închiderea ochilor şi asurzirea urechilor sunt pentru începătorii în viaţa duhovnicească cea mai rapidă cale de a ajunge la virtute.”

“Sârguieşte-te să nu superi pe cineva fie cu cuvântul, fie cu fapta, ci să-i mângâi pe aceia care sunt supăraţi de alţii, pe cât e cu putinţă.”

“Dumnezeu este Lumină şi cei pe care-i face vrednici să-L vadă Îl văd ca Lumină. Cei ce n-au văzut această Lumină, nu L-au văzut pe Dumnezeu, căci Dumnezeu este Lumină.”

“Pe toţi suntem datori, noi cei credincioşi, să-i privim ca pe unul şi în fiecare să socotim că este Hristos.”

“Cunotinţa sporeşte pe măsură ce fiecare se preface, intrând în unire cu harul îndumnezeitor. Într-o persoană desăvârşită nu va mai rămâne loc pentru “inconştient”. Totul va fi pătruns de lumina dumnezeiască.”

“Inima curată aduce mintea în stare de a cunoaşte pe Dumnezeu. Curăţia inimii este temeiul cunoşinţei noastre duhovniceşti.”

“Plânsul este îndoit în lucrările lui. Unul este ca apa, care stinge prin lacrimi văpaia patimilor și curățește sufletul de întinăciunea pricinuita de ele; altul ca focul, care face viu, prin prezenșa Sfântului Duh și reaprinde și încălzește și face înfocată inima și o înflăcărează de dragostea și de dorul lui Dumnezeu.”

“Luarea aminte este o trezvie a omului la sine însuşi. Dacă aceasta este permanentă, se evită toate păcatele şi omul face numai binele de toate felurile, adică se deprinde cu toate felurile de bine şi acestea sunt virtuţile.”(din Filocalie – Metoda sfintei rugăciuni şi atenţiuni.)

“Omul care este obişnuit să se împotrivească îşi este sieşi o sabie cu două tăiuşuri, ucigandu-şi sufletul fără să ştie şi înstrăinandu-l de viaţa veşnică”. (din Filocalie -225 capete teologice practice )

“Focul de te încălzeşte şi tu nu te aprinzi, lumina te luminează şi tu eşti orb, viaţa te-a adumbrit şi nu S-a unit cu tine, apa cea vie a trecut prin sufletul tău ca printr-o trestie fiindcă te-a găsit nevrednic”

„Precum cei doi sori îşi împlinesc în chip despărţit lucrările în cele două lumi, aşa şi în omul cel unul: unul luminează trupul, Celălalt sufletul şi fiecare soare comunică lumina sa, prin participare, părţii luminate de el, după puterea de primire a ei, fie în chip mai bogat, fie în chip mai sărac.” (Cele 225 de capete teologice şi practice, II, 23, în Filocalia, vol.VI,I.B.M., Bucureşti, 1977, p.59.)

“Sfântul Duh împlineşte voinţa comună a Celor Trei, fiind trimis de Tatăl şi transmis de Fiul.”

„Duhul înnoirii dăruieşte credinciosului ochi şi urechi noi”. (Cateheze II, Paris, 1964).

“Cel ce s-a îmbogățit cu bogăția cerească, adică cu prezența si sălășluirea Celui ce a zis: – “Eu și Tatăl vom veni și locaș ne vom face întru el” (Ioan XIV, 23), știe în cunoștința sufletului de ce mare har s-a împărtășit și ce mare comoară poartă în inima lui. Căci vorbind cu Dumnezeu ca și cu un prieten, stă cu îndrăznire în fața “Celui ce locuiește în lumina cea neapropiată” (1 Tim. VI, 16).”

“Dumnezeu nu este nicăieri pentru cei ce privesc trupeşte, căci e nevăzut. Dar pentru cei ce înţeleg duhovniceşte este pretutindeni.”

“Aşadar, crezând din tot sufletul şi căindu-ne cu căldură, zămislim, cum s-a spus, pe Cuvântul lui Dumnezeu în inimile noastre, ca Fecioara, dacă avem sufletele fecioare şi curate”.

“Fiecare judecă din starea ce o are el, şi pe cele ale aproapelui, fie că e vorba de virtute, fie de păcate. ”

“Fiind jos nu cerceta cele de sus… “
Comments Off on Sfaturi duhovniceşti ale Sfântului Simeon Noul Teolog