O temă uriașă, dar tot odată destul de nedreptățită. Nedreptățită din ambele părți. O temă ce nu-și poate afla rezolvare câtă vreme va fi privită cu rivalitate.
Au existat monahi, chiar mult mai mulți decât credem noi, care au văzut-o pe femeie în dimensiunile ei juste, adică egală cu bărbatul, chiar și când trăia în pacat. Au existat și monahi care o vedeau pe femeie în sens negativ, pentru că proiectau inconstient în ea problematica lor, uitând că pricina nu se afla în femeie, ci în ei inșiși.
De cealaltă parte, au existat femei care au colaborat cu monahii, îndeosebi cand aceia se aflau în oras sau erau episcopi, femei care au adus multe servicii Bisericii. Au existat însa și femei care s-au ferit de această colaborare. În fine, au existat cazuri de persoane afierosite, de ambele părți, care au făurit legături prin îngăduință reciprocă.
Toate cele de mai sus și îndeosebi exemplele negative de legături dintre monahi și femei au creeat o literatură analoagă, care evident a fost scrisă aproape numai de monahi. Această literatură o putem împarti în trei categorii: respingerea femeii, rețineri față de femeie și, în fine, acceptarea ei. Literatura care a avut cea mai mare răspândire este cea de mijloc, adică reținerea față de femeie.
Din categoria aceasta face parte și următorul exemplu: „Evită întalnirea cu femeie, dacă vrei să trăiești drept și să nu le dai acestora niciodată îndrazneală în prejma ta. La început, ele arată respect, care este adevarat sau prefăcut; însa, mai târziu, îndraznesc cu nerușinare totul. La prima întâlnire, ochii lor privesc în jos, vorbesc liniștit, lăcrimează cu compătimire, se comportă decent, suspină adânc, întreaba despre sfințenie și ascultă cu atenție. La a doua întalnire, își ridică puțin ochii din pământ. La a treia, privesc cu nerușinare. Dacă tu zâmbești, ele vor râde în hohote. Se împodobesc și se învârt în jurul tău, îți aruncă priviri care „propovăduiesc” patima. Își ridică sprâncenele, clipesc din gene, își dezgolesc gâtul, se îndoiesc din trup, rostesc cuvinte care trezesc patimile, își dreg vocea pentru a amăgi auzul, pâna ce, prin toate acestea ți se vâră în suflet”.
MOMENTE DIN VIAȚA PĂRINȚILOR
Sursa: ganduridinierusalim.com