Ne-am prea obişnuit cu numele noastre şi ne strigăm unul pe altul, ne recomandam cu mare uşurinţă simplu şi sec: Ioan, Nicolae, Ştefan…

Dacă stăm să analizăm o clipă şi să înţelegem că numele noastre le primim la naşterea din colimvitră şi că ele ne sortesc un drum în viaţă, atunci putem deveni mult mai atenţi şi responsabili faţă de propriile noastre nume.

Obişnuiesc să încep discuţiile în Taina Spovedaniei de la întrebarea ” Ce nume porţi?”. Preţ de câteva secunde se aşterne o linişte deplină. De fiecare dată am senzaţia că penitentul din pricina emoţiilor nu poate să-şi rostească numele. De fapt în tainicul adânc al omului, în acel moment are loc un proces de identificare: ” Cine sunt eu şi ce nume port???”

Constat de ficare dată că preotul nu greşeşte niciodată în împlinirea sacerdoţiului său, că Harul lui Dumnezeu îl acoperă şi-l asistă, iar taina îşi imprimă adânc specificul asupra fiecărui primitor. Vreau să spun adică, fiecare nume primit în Taina Botezului rămâne ca o pecete de neşters asupra noului creştin. Conştient sau nu, poartă cu el această pecete toată viaţa şi la un moment dat constată căt de mult se identifică cu numele său!

Există o slăbiciune omenească de a ataşa fiecărui nume o imagine de persoană, şi o încărcătură pozitivă sau negativă în funcţie de viaţa şi comportamentul persoanei cu care il comparăm. De exemplu în mintea mea foarte multă vreme am crezut că numele “Costel” este unul negativ şi instinctiv mă feream de persoanele care purtau acest nume. De ce? Simplu! În copilărie aveam un coleg la grădiniţă pe nume Costel , care nu făcea decăt lucruri năstruşnice şi de fiecare dată când mă asociam cu el, se sfârşea rău pentru mine, cu o aspră urecheală din partea mamei, îngrijorată pentru poznele făcute.

A trebuit să treacă o bucată de vreme ca rezonanţa acestui nume să-şi schimbe pentru mine semnificaţia, la întâlnirea unui preot ce purta cu mare cinste  numele Constantin  şi m-a cucerit prin viaţa şi faptele sale, încât ajunsesem să mă gândesc cât de frumos ar fi fost dacă părinţii mi-ar fi pus numele la botez  Constantin! Am înţeles atunci şi care este deosebirea între Costel şi Constantin!

Sfântul Arhidiacon Ştefan a fost hărăzit de Dumnezeu să fie un purtător de cunună. Nu o cunună de aur şi pietre scumpe ca ale prinţilor şi împăraţilor pământeşti, ci mai degrab o cunună de spini asemenea celei purtate de Domnul Hristos – pe care l-a iubit atât de mult.

În limba gracă “stefanos” înseamnă “cel încunnat” sau “purtător de coroană”.

Cunoaştem şi Ştefani care au purtat coroană de aur aici pe pământ şi au fost încununaţi şi dincolo în Împărăţia cerească. Unul dintre ei îşi doarme somnul lin sub lespedea mormântului de la Putna.

Ferice de cei care ştiu să-şi poarte numele cu demnitate şi să se ridice la înălţimea semnificaţiei sale duhovniceşti!

Arhim. Teofil ( cel iubit de Dumnezeu )