vamessifariseutriod

Cand ascultam sau citim pilda vamesului si a fariseului, putem avea tendinta sa ne identificam foarte usor cu vamesul.

Atunci un gand ascuns se strecoare pe nevazute in inima noastră şi ne şopteşte aşa: ce bine ca nu sunt eu ca fariseul! Ce bine ca eu sunt pacatos si nu judec pe altii, la fel de pacatosi ca mine! Ce bine ca nu sunt eu ca fariseii si carturarii, ca aceia care stiu multe si fac fapte bune si care se lauda cu cunostintele si cu faptele lor! Eu nu sunt si nu vreau sa fiu ca fariseii care ii judeca pe ceilalti, vai, dar eu nu pot sa fiu asa, Doamne fereste, dar eu ii iubesc pe toti! Multumescu-Ti, Tie, Doamne, ca eu sunt un vames umil, care nu judec pe nimeni, eu iubesc pe toata lumea, eu nu gandesc de rau pe nimeni, eu fac ascultare si ii vad pe toti buni, pe toti ingeri, sufletul meu se incalzeste si se inaripeaza de cele mai calde simtaminte… Si uite-asa se face ca vamesul devine…. fariseu.

In primul rand trebuie să fim atenţi la mesajul adevărat pe care l-a transmis Hristos prin pilda Vameşului şi fariseului! Pilda ne invită să fim smeriţi dar realişti, să ne ferim de lăudăroşenie şi să fim discreţi.

Daca noi am urma cu adevarat vamesului din Evanghelie, atunci am face exact ceea ce a facut si el. Ne-am vedea, adica, pacatul nostru cu sinceritate, ne-am scarbi si umili de propria noastra fatarnicie si trufie. Am intelege si am spune ca “cel dintai dintre farisei sunt eu“. Fapta vamesului este pocainta, inima infranta si zdrobita, duhul umilit.

Părintele Sofronie Saharov, ucenicul Sfântului Siluan îi invita adeseori pe ucenici să se roage cu puţine cuvinte asemenea vameşului. El le spunea că “ …rugaciunea este un act launtric al duhului nostru care de multe ori se exprimă cel mai corect prin tăcere! Tăcerea noastră in fata lui Dumnezeu, tăcere pentru că Dumnezeu vede toata profunzimea gandurilor noastre, toate dorintele inimii noastre, si nu intotdeauna suntem capabili sa le exprimam in cuvinte. Dumnezeu intelege miscarile tainice ale inimii si ne raspunde la ele. …”

Mulţi cred că rugaciunea inseamna doar sedere in fata icoanelor si rostirea formulelor randuite (de dimineata si de seara sau a psalmilor). Desigur, cu o astfel de rugaciune poti sa fii obisnuit inca din copilarie si sa o savarsesti in fiecare zi. Dar aceasta rugaciune este cu totul nesatisfacatoare si foarte uşor ne poate duce la formalism şi fariseism dacă nu este dublată de o atentă cercetare lăuntrică.

Oamenii contemporani aflaţi într-o goană nebună după laude şi aprecieri, vor simţi nevoia să se laude pe ei înşişi chiar şi atunci cand se roagă, sau vor fi măguliţi de duhovnicii care îi laudă mereu şi le vorbesc numai depre cele plăcute lor.

Nu suntem “buricul pământului” nici măcar al Bisericii, deci nu trebuie să ne afişăm cu faptele noastre bune, pe care (dacă există) Dumnezeu le vede în ascuns şi le răsplăteşte cum ştie El mai bine.

Rugăciunea vameşului : “Dumnezeule milostiv fii mie păcătosului!” , ne îndeamnă prin simplitate şi concizie la discreţie şi delicateţe!

This entry was posted on Saturday, February 7th, 2009 at 11:06 pm and is filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

3 comments so far

ella vasilescu
 1 

“Definitia smeritei cugetari:uitarea atenta a ispravilor tale” Diadoh al Foticei

“Cel ce e smerit in cugetul sau si implineste o lucrare dumnezeiasca,cand ceteste dumnezeiestile Scripturi pe toate le aduce in legatura cu sine si nu cu altul.
Sa nu te inalti cand versi lacrimi in vremea rugaciunii,caci Hristos este cel ce s-a atins de ochii tai de ai putut vedea cu mintea.
Cel care cere iertare de pacate iubeste smerenia cugetului.Iar cel ce osandeste pe altul isi pecetluieste relele sale.
Daca vrei ca Domnul sa-ti acopere pacatele sa nu-ti arati oamenilor virtutile”-Marcu Ascetul

“Inchipuirea de sine ii face pe cei atinsi de ea iubitori de aratare si de slava desarta,caci a-ti inchipui ca esti ceva nu te lasa sa fii cu adevarat.De aceea desertaciunea este si se numeste neexistenta.”-Filocalia
Ca sa existam sa lasam deoparte inchipuirea de sine,sa ascultam cu atentie pildele pe care ni le dau duhovnicii nostrii,sa stim ca toate lucrurile bune pe care le facem sau le gandim ne vin de la Domnul si sa multumim ca ni le trimite Domnul noua pacatosilor.

February 8th, 2009 at 4:34 pm
carmen
 2 

Un cuvant care zideste virtutea smereniei prin daramarea pacatului mandriei inconstiente – l-am aflat de la Arhim.Serafim Alexeiev din cartea “Traire duhovniceasca si inselare”.

“Satana,care urmareste sa dobandeasca putere asupra omului prin toate vicleniile sale,nazuieste catre un singur lucru:sa-l conduca pana la caderea in mandrie.Multe sunt intunecatele lui carari prin care se apropie de om,insa calea lui cea mai draga,pe care singur merge neabatut si pe care urmareste sa-l aduca si pe om,este mandria.Pentru ca el stie perfect urmatorul fapt:chiar daca omul implineste la aratare toate poruncile lui Dumnezeu,doar cu mandria el poate sa se pravaleasca.Satana insusi,fara sa aibe alte pacate,a cazut de la Dumnezeu prin infumurarea sa.De aceea mandria a devenit natura diavolului.Aceasta este instrumentul lui universal,prin care isi savarseste toate planurile sale cele rele.
Oamenii pacatosi sunt de obicei mandri.Ei au devenit pacatosi tocmai din pricina mandriei lor,care i-a oprit sa se smereasca inaintea voii lui Dumnezeu si sa implineasca dumnezeiestile Lui porunci.
Vicleanul ispititor stie cum sa conduca pe fiecare la mandrie.
Pe cei simpli dupa fire el urmareste sa-i arunce in mandrie insuflandu-le ca sunt destepti ori ca poseda alte insusiri deosebite.
Pe cei destepti ii mareste pentru mintea lor.
Celor necurati le insufla mandra indarjire impotriva voii dumnezeiesti.
Celor evlaviosi le aduce mandrie prin faptul ca implinesc poruncile dumnezeiesti.
Astfel,prin mandrie cad sub stapanirea satanei toti cei care se supun vicleniilor lui – atat cei credinciosi,atat inteleptii cat si naivii,atat pacatosii cat si dreptii.

Pentru ca omul poate sa savarseasca toate virtutile si sa se lepede de toate viciile,in afara de pacatul mandriei.Din mandrie,omul poate sa inceteze sa mai minta.Din mandrie,poate sa inceapa sa se comporte foarte cinstit.Din mandrie,poate savarsi toate jertfele posibile.Ajunge doar sa auda ca se spune despre el:”Vedeti cat de generos procedeaza?”Din mandrie si din setea de a fi laudat,poate sa ajunga chiar pana la jertfa de sine!Lumea este plina de fapte marete savarsite din mandrie.
A fost intrebat odata Sf.Paisie cel Mare:”Care este cea mai inalta virtute?”
El a raspuns:”Aceea care se savarseste tainic si nimeni nu stie de ea!”

Mandria nu se manifesta doar printr-o ingamfare exterioara,prin dispretul catre altii si prin dispretuirea oamenilor care ne dusmanesc.
Mandria are multe fineturi si manifestari abia perceptibile.

Mandria nu este o insusire atat de grosiera,ca sa o poti sesiza indata.
Mandria poate sa se ascunda in cea mai expresiva smerenie.Omul poate sa se admire pentru faptul ca procedeaza smerit si ca are faima de smerit.Omul poate sa se mandreasca cu smerenia lui,fara sa observe ca se misca intr-un cerc fermecat.
El poate sa aiba si cele mai curate intentii de mantuire a sufletului sau,poate sincer sa doreasca sa iasa din sfera mandriei.Insa pentru necercarea lui duhovniceasca si pentru nestiinta lui,fuge de mandrie pentru a se mandri ca a ajuns la smerenie,adica,pornind de la un punct al cercului,il ocoleste spre a ajunge din nou la el.
Si rugaciunea si postul si faptele bune si toate nevointele sunt zadarnice,caci nu a nazuit prin nevoile lui sa ajunga pana la adancimile smereniei,de unde pornesc izvoarele harului,ci au fost atrasi pe nesimtite de inaltimile trufiei cele pline de miraje,unde sufla vanturile reci ale mortii celei duhovnicesti.”

Poate ca,dorinta de scrie aici cele citite,este,in definitiv,tot o forma de mandrie.Subtila,ca multe altele.Dar,pentru mine,aceasta carte a fost ca o revelatie a caii gresite pe care putem inainta,fara vina noastra,uneori din prea mare dorinta de perfectiune.

“Bunul Dumnezeu sa ne lumineze si sa ne daruiasca o pocainta sincera,ca astfel sa ne invrednicim cu totii de Raiul pe care ni l-a pregatit,ca un Parinte iubitor de fii”.Amin.
(binecuvantarea Staretului Paisie Aghioritul)

February 8th, 2009 at 7:43 pm
carmen
 3 

Teologia ortodoxa, rod al terapiei

„Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”.

Rugăciunea inimii, făcută cu pocăinţă şi cu smerenie, îl ajută pe om să se cureţe de patimi şi să se însănătoşească sufleteşte, îl ajută să stea de vorbă cu Dumnezeu.
Ortodoxia este considerată a fi un mijloc de psihoterapie care conduce omul căzut în patimi spre restabilirea echilibrului duhovnicesc, spre recăpătarea liniştii sufleteşti.
„Teologia ortodoxă este atât rod al terapiei, cât şi îndreptar al ei” (H. Vlachos)”. Ea poate fi numită şi ştiinţă a tămăduirii omului deoarece cunoaşte calea adevărată prin care omul se tămăduieşte. În acest sens, există două căi de tămăduire:
* părăsirea bogăţiei gândirii, adică a întregii cunoaşteri pe care omul a dobândit-o. Sărăcia mintală reprezintă nepătimirea. Astfel, „slobozită inima de patimi, omul nu va mai avea probleme psihologice, ci va vieţui în binecuvântata şi netulburata pace a lui Hristos” (H. Vlachos, 1998, pag. 26).

* terapia isihasta sau terapia prin rugaciune
O altă cale de prevenire şi de vindecare a sufletului este isihasmul. Sfântul Grigorie Palama, exponentul isihasmului, susţine că această metodologie psihosomatică de abordare a bolilor sufleteşti cu ajutorul harului divin urmăreşte unirea minţii cu inima, această unire având loc şi în trup, nu numai în minte şi în inimă, trupul putând deveni şi el părtaş al vieţii în Hristos.

sursa: http://www.logopedics.info/terapia-isihasta.php

February 8th, 2009 at 8:58 pm

Leave a reply

Name (*)
Mail (will not be published) (*)
URI
Comment