Este foarte intelept citatul, problema insa nu este chiar atat de simpla ! Bineinteles, prin « tipa » se poate intelege « cearta, vorbit in contradictoriu, aruncat de vorbe care supara pe celalat ».
Una dintre problemele mele trecute(pe care inca nu am reusit sa o stapanesc intrutotul si la care mi-am propus sa meditez profund) a fost tocmai nestapanirea limbii. Ajunsesem in asa fel incat, daca nu spuneam pe moment ce am de spus cuiva, nu puteam dormi noaptea, avand stari de neliniste mentala. Majoritatea invataturilor spun precum ca … sa amanam sa spunem pe moment ceea ce avem de spus. Am citit undeva ca prin ordinele militare ale nemtilor, erau gasiti vinovati ambii soldati care se certau, atat cel care provoca, cat si cel care nu se stapanea si raspundea la provocare, verbal.

Analizand fenomenul in cazul meu, am sesizat ca totul tinea de Ego-ul propriu, care se simtea afectat peste masura. Aceasta provoca o stare psihologica proasta(ca si cum ceilalti voiau sa ma umileasca), ca apoi, de la psihic, sa fie afectat fizicul(probleme digestive, etc…)

Asadar, din plan mental(necontrolat), pacatul coboara in planul afectului(sustinut de traire) si, in final, se materializeaza ca fapta(in cazul de fata, prin vorba), in plan fizic.

Exista si foarte multe cazuri cand ne simtim nedreptatiti de semenii nostri, ne temem ca am putea pierde anumite privilegii ori bunuri pe care le detinem. Din dorinta de a sustine adevarul, avem o atitudine verbala corespunzatoare situatiei si necorespunzatoare dpv al credintei. In acest caz, ne confrutam cu teama, pe care trebuie sa o vindecam. Si totul porneste tot de la sursa initiala, adica de la gandire. Mintea controlata si purificata, face ca pacatul sa dispara.

Stapanirea vorbirii in relatiile cu ceilalti este un act mare furnizor de energie. In timpul ocuparii de catre spanioli a civilizatiilor precolumbiene din Valea Mexicului si America Centrala, bastinasii(in scopul supravietuirii), si-au dezvoltat o tehnica de comportament numita « micul tiran », in care stapnarirea vorbirii si a actiunii de a raspunde cuiva cand ne ataca cu aceeasi moneda era pe primul plan. Energia eliberata si puterea de a actiona benefic datorita stapanirii de sine, putea fi folosita constructiv. Bastinasii considerau ca, daca ar fi actionat cerantand-se cu adversarul, ar fi marit conflictul si, chiar, si-ar fi putut prejudicia viata, timp care putea fi folosit intelept pentru aparare.
Iata, asadar, un model de comportament prin care, folosindu-ne de cei care ne fac rau, sa putem sa ne dezvoltam calitati ale sufletului, precum rabdarea, stapanirea de sine…

« Cand discutati, nu lasati ca inimile voastre sa se separe una de cealalta,nu rostiti cuvinte care sa va indeparteze si mai mult, caci va veni o zi in care distanta va fi atat de mare, incat inimile voastre nu vor mai gasi drumul de intoarcere. »

Se poate ca si fara sa discutam in contradictoriu, ruptura sa se produca. Nu atitudinea dezvolta aptitudinea. Adica, nu este suficient sa spunem cuvinte frumoase, ca sa ajungem sa ne iubim semenii, reciproca fiind insa valabila. Consider ca intai trebuie sa iubim pe cineva si apoi sa fim sinceri in vorbire.
Este mai usor sa iubesti decat sa adresezi cuvinte frumoase unei persoane pe care nu o iubesti.

A iubi(ca si in cazul fiintelor indragostite) este transfigurare. Cand transfigurarea inceteaza, vedem cu alti ochi ceea ce am iubit candva. Cu toate ca persoana iubita ramane aceeasi, noi nu mai suntem acelasi. Asadar, frumusetea sta in ochii privitorului !
Daca in momentul in care simtim ura, repulsie, ca judecam pe altul, incepem sa ne rugam lui Dumnezeu si sa ne raportam la propria persoana cand am actionat la fel ca celalalt, sa ii cerem lui Dumnezeu schibarea spre bine a celuilalt etc, atunci inima noastra se schimba. Incepem sa il iubim cu adevarat pe celalalt, cu toate defectele si slabiciunile lui. Intelegem ca nu este vinovat pentru ceea ce face sau spune, ci pacatul il face sa actioneze necorespunzator.

Cand iubim, nu mai avem nevoie de cuvante, deoarece, prin empatie traim ceea ce celalat traieste. Aceasta este valabil nu numai in cazul oamenilor, dar si in cazul celorlalte fiinte.

Este minunat sa iubesti si intreaga creatie sa iti vorbeasca, sa respecti fiecare vietate, planta. Sa respecti chiar si natura neinsufletita si sa calci cu o atitudine de sfintenie, chiar si peste o piatra, ca si cum nu ai dori o ranesti. Experimentand astfel, vom vedea ca nimic nu ne mai este potrivnic.

Din pacate este o realitate atit de crunta “tipatul, jignitul ….. desfasurarea aceasta de forte negative” si o invatatura atit de profunda ca un panaceu aceasta a profesorului intelept … bine ar fi sa constientizam aceste lucruri, toti, aceasta lume si intre noi toti sa fie IUBIRE!
Minunate si invataturile “Un aspirant la Smerenie”.
Citind invataturile profesorului intelept imediat mi-a fugit gindul la invataturile parintelui Porfirie Bairaktaris …. postate tot aici pe glog ….

“Sa nu te indignezi, nici macar in tine, pentru nici o acuzatie nedreapta ce ti s-ar aduce. Este un lucru rau. Si raul incepe prin ganduri rele. Cand te amarasti si te indignezi, fie doar cu gandul, iti strici atmosfera duhovniceasca. Impiedici Sfantul Duh sa lucreze si ingadui diavolului sa mareasca raul. Tu trebuie sa te rogi totdeauna, sa iubesti si sa ierti, alungand de la tine orice gand rau.”
Extraordinare aceste invataturi pline de duhul iubirii!
Am trecut si trec mereu prin asemenea incercari si nu-i simplu lucru …… lupt mult cu mine insami sa “nu-mi indepartez inima de ceilalti asa incat inimile noastre sa-si gaseasca drumul de intoarcere!!!” si sa nu mai fie nevoie niciodata sa ne separam!
Toate pot fi cu putinta cerind mereu si mereu ajutorul Lui Dumnezeu Domnul nostru Iisus Hristos.
Doamne ajuta!
Va multumesc