3
Jan

Cum se foloseşte Aghiasma Mare?

   Posted by: admin   in Cuvinte duhovnicesti

jerusalim2

În ajunul Bobotezei se săvărşeşte Liturghia Marelui Vasile unită cu Vecernia Bobotezei şi după Rugăciunea amvonului, preoţii merg cu cântări în pronaosul sau pridvorul bisericii şi săvârşesc Sfinţirea mare a apei.

Apoi se stropeşte toată biserica şi credincioşii prezenţi, care pot bea pe nemâncate aghiasma şi abia apoi iau anafora.

Luând o căldăruşă cu agiasmă mare şi însoţit de cântăreţ, preotul merge apoi la fiecare casă din parohie şi o  binecuvintează.

Creştinii pregătesc din timp o lumânare aprinsă  pe masă şi un pomelnic cu membrii familiei, ascultă cu evlavie troparul bobotezei, sărută sfânta cruce şi mâna preotului.

În ziua de bobotează se săvârşeşte la biserică Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur şi după Rugăciunea amvonului, preoţii, cântăreţii şi credincioşii merg în procesiune până la malul unui râu din apropiere ( sau la crucea din curtea bisericii), unde se săvârşeşte Sfinţirea Mare a apei.

Slujba este specială şi cuprinde citiri din paremiile Vechiului Testament, Apostol şi Sfânta Evanghelie, precum şi a unor rugăciuni speciale alcătuite de Sf. Sofronie Patriarhul Jerusalimului.

După sfinţirea apei sunt stropiţi credincioşii de către preot  şi se poate lua pe nemâncate aghiasma.

Timp de 8 zile ( pană la odovania Bobotezei – 14 ian ) credincioşii pot lua dimineaţa pe nemâncate, după ce s-au închinat Aghiasma Mare , şi pot stropi cu ea casa, ogorul şi animalele. Toată natura participă la taina sfinţirii prin epifania Domnului!

După trecerea celor 8 zile Aghiasma Mare se păstrează de fiecare credincios la casa lui, într-un loc curat şi cinstit şi se foloseşte la marile praznice sau în zilele cu post negru – având binecuvântarea duhovnicului.

Dacă rămâne Aghiasmă Mare dintr-un an în altul, cea veche se poate pune la flori sau în pământ curat.

Dacă în cursul anului Aghiasma Mare se sfârşeşte şi mai e multă vreme până la Bobotează, atunci peste cea rămasă se poate adăuga apă curată şi astfel se îmulţeşte spre trebuinţă.

Există o tradiţie populară potrivit căreia timp de 8 zile după praznicul Bobotezei , gospodinele nu  spală rufele – deoarece toate apele sunt acum sfinţite.

Cărţile de cult bisericesc nu prevăd o rânduială specială în acest sens, însă cei care arată o evlavie adevărată faţă de apele sfinţite au folos şi binecuvântare de la Dumnezeu.

In Iordan botezându-te Tu Doamne, închinarea Treimii s-a arătat, că glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu iubit pre Tine numindu-Te, şi Duhul, în chip de porumbel, a adeverit întărirea Cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, şi lumea ai luminat, slava Ţie!”.

(Troparul Bobotezei)

Arhim. Teofil

This entry was posted on Saturday, January 3rd, 2009 at 3:17 pm and is filed under Cuvinte duhovnicesti. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed at this time.